Sponsorizat
Categories: Eveniment

Comunicat din partea conducerii CFR-ului: “Atât jucătorii, cât și antrenorul, au parte de susținere”

Sponsorizat
Sponsorizat


Clubul din Gruia a emis un comunicat în care reconfirmă poziția lui Andrea Mandorlini și dezminte zvonurile unei posibile demiteri.
CFR Cluj traversează o perioadă complicată, în care rezultate nu sunt cele așteptate, iar jocul nu e unul la cel mai înalt nivel. Totuși, conducerea a ținut să transmită un mesaj de susținere pentru jucători și antrenor, a cărui poziție a fost reconfirmată.

Rămâne de văzut dacă oficialii clubului din Gruia vor ține cont de cele transmise sau acest mesaj e unul de adio pentru tehnician, așa cum s-a mai întâmplat în trecut în “familia feroviară”.

“În urma informațiilor apărute, din ce în ce mai des, în presa sportivă, menite să producă un dezechilibru în familia noastră, clubul CFR 1907 Cluj dorește să vină cu anumite precizări:

Suntem complet dezamăgiți de aceste tentative îndreptate cu rea credință asupra clubului nostru, care au unica intenție de a destabiliza echipa. Urmează un program încărcat, cu patru meciuri importante până la pauza competițională, și ne dorim ca toată energia noastră să fie îndreptată exclusiv în această direcție, și nu pentru dezmințirea periodică a articolelor apărute în spațiul public.

Chiar dacă, într-adevăr, ultimele rezultate nu au fost așa cum ni le-am dorit, atât jucătorii, cât și antrenorul nostru, Andrea Mandorlini, au parte de susținere din partea conducerii clubului.

Jocul prestat de echipa noastră, apreciat și de marea majoritate a specialiștilor din domeniu, ne dă încredere pentru restul meciurilor din acest sezon.

Am demonstrat în repetate rânduri că eșecurile ne dau puterea de a reveni și de a învinge, acestea făcând parte, în mod inevitabil, din realitatea sferei sportive”, a transmis conducerea clubului din Gruia.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago