Sponsorizat
Categories: Eveniment

Cu cât poţi cumpăra carne de miel, de la ferma unei universităţi din Cluj. Vinde şi răsaduri, ouă sau lactate

Sponsorizat
Sponsorizat

Mai multe produse de la fermele și stațiunile Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca vor intra în vânzare în magazinele proprii, pentru prima dată în acest an, începând cu data de 19 aprilie 2021.
Între aceste produse se numără carne de miel (pe bază de comandă), mușcate, stoloni de căpșun remontant în ghivece suspendate și alte specii de flori sau plante aromatice.

Astfel, la Sera Floricolă din campusul universității se vor pune în vânzare următoarele flori și răsaduri, produse de specialiștii de la Facultatea de Horticultură: mușcate clasice – 8 lei/buc; Begonia, Alyssum, Portulaca, Lobelia, Crăițe, Busuioc (clasic, cu aromă de scorțișoară, aromă de lămâie, roșu), salvie ornamentală – 2,5 lei/buc; tomate românești și Inimă de bou – 2 lei/buc. Programul de vânzare este luni-vineri, între orele 8.00 – 14.00, iar doritorii sunt rugați să aibă propriile ambalaje de transport. La Stațiunea de Cercetare Horticolă (SCH), din cartierul Gheorgheni, vor intra la vânzare, tot din 19 aprilie, mușcate clasice, curgătoare și semicurgătoare, Lobelia, flori de piatră și floarea comoară în diverse variante de culori. Prețurile sunt situate între 8-20 lei, în funcție de mărimea plantelor, iar specialiștii SCH pot pregăti și jardiniere, la cerere. De mare succes în anii trecuți, revin și stolonii de căpșun remontant la ghivece, cu agățători (soiurile Albion și Portola), la prețul de 20 lei/buc. La SCH se vând de la începutul săptămânii și numeroase soiuri de răsaduri de legume, destinate plantării în spații protejate (sere/solarii). Programul de vânzare este de luni și până vineri, între orele 8.00 – 16.00, și sâmbătă, orele 8.00 – 13.00 (capăt str. Liviu Rebreanu, zona parking).

De asemenea, Ferma Cojocna vine cu oferta de carne de miel, care se va comercializa pe baza înscrierilor, iar acestea au fost deja deschise la magazinul din campus (Calea Mănăștur nr. 7), cu un avans de 50 de lei. Ulterior, carnea de miel se va vinde sub formă de carcase, cu greutatea cuprinsă între 10-20 kg, în conformitate cu programarea stabilită, la prețul de 25 lei/kg. Programul magazinului este de luni și până vineri, între orele 8.00 – 18.00.

Ca de obicei, la magazinele universității se vor găsi spre vânzare ouă de diferite mărimi, tot de la Ferma Cojocna, precum și gama de lactate Bio (lapte, sana, iaurt, telemea, caș, brânză burduf), patiserii și mezeluri, legume proaspete, toate din producție proprie. Alte răsaduri de legume, destinate plantării direct în aer liber, vor intra la comercializare după Sărbătorile Pascale, la Sera Legumicolă din campus.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago