Sponsorizat
Categories: Eveniment

Dan Petrescu, după înfrângerea cu Rapid: ”Ca pe vremea Scorniceștiului. Orice acțiune a fost judecată în favoarea lor”

Sponsorizat
Sponsorizat

Dan Petrescu este de părere că echipa a fost ”învinsă” de centralul Cătălin Popa, care le-a acordat giuleștenilor două penalty-uri, și că a văzut o manieră de arbitraj ”ca pe vremea Scorniceștiului”.”În primele 30 de minute, am controlat jocul, apoi a venit faza penalty-ului, pe care am revăzut-o. Luckassen a făcut primul faultul. Penalty, au dat gol, până la pauză am căzut, putea fi și 2-0.În repriza a doua, iar am început bine, apoi penalty. Dacă avem VAR, nu înțeleg de ce nu s-a dus să vadă faza, că la primul s-a dus. La ultima fază, când ai corner, tu fluieri finalul…Mi s-a părut un penalty ca pe vremea Scorniceștiului, fără să le iau din merite celor de la Rapid. A fost o viciere clară de rezultat. Puteți să puneți un titlu, Popa 2, CFR 1.Orice acțiune a fost judecată în favoarea lor. De ce să mă mai duc eu să fac scandal? Eu am stat pe bancă, am stat liniștit. Nu cred că e vina lui neapărat, dacă cei de la VAR l-ar fi chemat sau el să fi spus că vrea să vadă fazele mai bine…”, a spus Dan Petrescu, citat de digisport.ro.Rapid a primit un penalty gratuit în minutul 69. Marko Dugandzic s-a luptat pentru balon cu Andrei Burcă la 6 metri de poartă, pentru o minge centrată de Onea, apoi s-a prăbușit la pământ.N-aș fi dat penalty niciodată pentru așa ceva! După părerea mea sunt doi jucători într-un contact, dar nu mi se par niște lucruri evidente. La penalty trebuie să fie lucruri clare. Nu dădeam niciodată, a declarat Ion Crăciunescu, citat de gsp.ro.Ion Crăciunescu: „Eu nu dădeam nici primul 11 metri!”În minutul 32, Scuffet a ieșit hazardat, până la 12 metri de poartă. Portarul „feroviarilor” a ajuns târziu la minge, colegul Yuri degajând printr-o „foarfecă” spectaculoasă, și l-a lovit violent pe Luckassen, cu ambele mâini în figură.„Centralul” Cătălin Popa nu a remarcat inițial contactul, dar a fost avertizat din camera VAR de Ovidiu Hațegan și a acordat penalty pentru Rapid și „galben” pentru Scuffet.Ion Crăciunescu consideră însă că decizia corectă ar fi fost fault în atac, pentru că Luckassen îl atinge pe Yuri înainte să fie lovit de Scuffet. Decizia corectă ar fi fost fault în atac + cartonaș roșu pentru Scuffet!Da, dacă este să punem așa o fază, într-adevăr există o împingere între Luckassen și jucătorul în alb (n.r. Yuri). Se duce direct în el și îl împinge. Sancțiunea se dă împotriva primului jucător care comite greșeala. Primul este jucătorul în vișiniu care se duce cu brațele în spatele adversarului! Umăr la umăr înseamnă cu totul altceva. Înseamnă că doi jucători sunt în poziții egale, în care umărul e în același nivel cu umărul adversarului. Sancțiunea lui Scuffet, după părerea mea… mi se pare o intrare brutală asupra unui adversar fără să joace mingea. Poate să fie și cartonaș roșu.

Source link

Facebook Comments Box
Diana Petrescu

Recent Posts

Un Adio Dureros: Taximetria din Cluj-Napoca a Pierdut un Coleg Drag

Astăzi, o veste tristă a cutremurat comunitatea taximetriștilor din Cluj-Napoca, lăsând în urmă un gol…

4 days ago

Noua imagine a Sora Shopping Center: transparența ca strategie de mediere urbană

O randare recentă oferă o primă privire asupra modului în care ar putea arăta Sora…

7 days ago

Elev de la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” Dej, admis în Mensa România: în top 2% la nivel mondial

Colegiul Național „Andrei Mureșanu” din Dej conform dejeanul.ro, marchează o nouă performanță de excepție. Gabriel…

2 weeks ago

Ungaria modifică Constituția: genul legal este definit exclusiv ca masculin sau feminin

Ungaria a adoptat o modificare constituțională prin care genul legal este recunoscut exclusiv ca masculin…

2 weeks ago

Timp pentru familie și cumpărături planificate: programul supermarketurilor de Crăciun 2025 și Anul Nou 2026

Sărbătorile vin cu miros de cozonac, luminițe și timp prețios petrecut alături de cei dragi…

3 weeks ago