Sponsorizat
Categories: Eveniment

Descinderi DIICOT în Cluj și alte 4 județe pentru trafic de migranți și de droguri. Zeci de suspecți duși la audieri

Sponsorizat
Sponsorizat

Zeci de persoane vor fi audiate în urma unor percheziții care au avut loc, miercuri, în cinci județe, printre care și Cluj, în cadrul unei acțiuni DIICOT care vizează destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în traficul de migranți și traficul de droguri .
Miercuri, 18 mai, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad împreună cu lucrătorii de poliție judiciară din cadrul S.C.C.O. Arad şi poliţiştii de frontierā din cadrul ITPF Timişoara şi Oradea au făcut 37 percheziții domiciliare, pe raza județelor Arad, Timiș, Cluj, Iași și Caraș Severin în cadrul unei acțiuni care vizează destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în traficul de migranți și traficul de droguri de risc și de mare risc.

Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT, în luna august 2021, pe raza judeţului Timiş, a fost constituit un grup infracţional organizat, format din 41 de membri, care a acționat până în prezent în zona de vest a României cu scopul de a săvârși infracţiunea de trafic de migranţi.

Astfel, membrii grupului infracţional au racolat migranţi proveniţi din Orientul Mijlociu, care trecuseră ilegal frontiera României, dinspre Serbia şi Bulgaria, și care se adăposteau pe raza judeţului Timiş, în special în Municipiul Timişoara, în aşteptarea momentului prielnic pentru a trece ilegal frontiera României cu Ungaria.

“Migranții erau preluați de către membrii grupului infracţional organizat din Timișoara şi transportați cu autoturismele acestora sau cu microbuze închiriate, până la frontiera de stat a României cu Ungaria, pe raza judeţului Arad. Ulterior, aceștia erau călăuziți de membrii grupului în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat, destinaţia finală a migranţilor fiind Austria şi Germania.
Activităţile infracţionale au fost realizate de către membrii grupului infracţional organizat în scopul obținerii unor beneficii materiale importante.

De asemenea, în perioada ianuarie-mai 2022, o parte dintre membrii grupului infracţional organizat au deţinut şi vândut, fără drept, droguri de mare risc (cocaină în schimbul unei sume de 100 euro pentru un gram şi amfetamină în schimbul unei sume de 150-180 lei pentru un gram) și droguri de risc (canabis în schimbul unei sume de 50 de lei pentru un gram), consumatorilor de pe raza judeţelor Arad, Timiş și Caraş Severin”, se arată în comunicat..

La sediul DIICOTArad vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 44 persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago