Sponsorizat
Categories: Eveniment

Directorul care a decis închiderea Colegiului ”George Coșbuc”, după cele 4 cazuri de COVID-19, susţinut de corpul profesoral

Sponsorizat
Sponsorizat

Ddecizia directorului Valentin Maxim Oros de a închide școala după apariția a patru cazuri de COVID-19 este susţinută şi de corpul profesoral al Colegiului Național ”George Coșbuc” Cluj.

Emil Boc l-a avertizat pe directorul de la George Coșbuc, care a închis școala joi dimineața: Următorul pleacă! “Dragi profesori, directori de şcoli, pornind de la cazul Coşbuc, vă rog să staţi în reguli şi proceduri, aveţi încredere în instituţiile abilitate. Nu este permis să se ia decizii care sunt de competenţa altor autoriăţi. Directorul a decis să nu se facă ore, cu câteva ore înainte de începerea cursurilor de azi. Puneţi-vă în locul părinţilor. Este complet nelegal. Învăţăm din această lecţie. Prima oară atenţionăm, a doua oară pleacă dacă se manifestă astfel de competenţă”, a spus primarul Boc.

Însă nu la fel consideră şi profesorii de la unitatea de învăţământ cu privire la situaţia creată. ”Noi, membrii corpului profesoral al Colegiului National George Coşbuc, ne exprimăm susținerea față de conducerea instituției, în speță față de Domnul Director Valentin Maxim Oros, în cazul gestionării situației de criză generate de apariția unor cazuri de SARS COV-2 în rândul câtorva elevi din cadrul școlii.

Considerăm că toate măsurile luate, propuse de către cadrele didactice, au fost adoptate exclusiv în scopul de a preveni răspândirea SARS-COV-2 în comunitatea școlară. Încă din seara zilei de 23.09.2020, după confirmarea primelor patru cazuri de elevi infectați, părinții au fost informați în acest sens prin canalele curente de comunicare cu aceștia și li s-a propus ca, în data de 24.09.2020, cursurile să se desfășoare în sistem on-line.

Menționăm că majoritatea părinților au confirmat primirea informațiilor și au aderat la recomandarea propusă exclusiv pentru data de 24.09.2020. De asemenea, dorim să aducem la cunoștința opiniei publice faptul că elevii ai căror părinți nu au confirmat primirea informării, precum și a propunerii de desfășurare on-line a cursurilor în data de 24.09.2020, au fost așteptați la școală de către cadrele didactice.

Subliniem că propunerea cadrelor didactice de a trece la scenariul on-line s-a referit strict la ziua de joi, 24.09.2020, neexistând o decizie a conducerii Colegiului de a închide unitatea de învățământ și de a trece la scenariul roșu (ore exclusiv on-line) Mai mult, am fost informați că direcțiunea școlii a urmat toți pașii prevăzuți de lege, comunicând în scris tuturor organelor competente situația apărută în cadrul școlii și solicitând recomandări din partea acestora (Inspectoratul Școlar Județean, DSP Cluj, Comitetul Județean pentru Situații de Urgența)”, precizează profesorii de la Colegiul ”George Coșbuc”.

Aceștia mai spun că a existat suspiciunea că ”cel puțin unul din elevii infectați a intrat în contact și cu colegi din alte clase, în afara orelor de curs”, ceea ce confirmă faptul că trebuiau luate măsuri de prevenire, prin suspendarea cursurilor.

Atât prefectul Clujului, Mircea Abrudean, cât și primarul Emil Boc sunt de altă părere în acest scandal, spunând că decizia suspendării cursurilor nu poate fi luată de conducerea școlilor, ci de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. Mircea Abrudean a precizat că a aflat numai joi dimineața că școala a fost închisă.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

18 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

1 day ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

2 days ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

3 days ago