Sponsorizat
Categories: Eveniment

Dispecerat integrat de urgență la Cluj. Va reuni toate instituțiile abilitate, de la SMURD la Poliție sau Jandarmerie

Sponsorizat
Sponsorizat

Consiliul Județean Cluj a aprobat asocierea cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” (ISU) al Județului Cluj în vederea dezvoltării unor componente ale Sistemului de Management al Situațiilor de Urgență.
Unul dintre principalele obiective ale acestei asocieri îl reprezintă operaționalizarea Dispeceratului Integrat care urmează să devină pe deplin funcțional, în cel mai scurt timp, la sediul ISU Cluj. În acest scop, Consiliul Județean Cluj a alocat pentru anul 2020 suma de 250.000 de lei, fonduri necesare în vederea dotării dispeceratului cu aparatură informatică de ultimă generație.

Principalul avantaj al Dispeceratului Integrat este acela că reunește, în aceeași locație, reprezentanți ai principalelor instituții cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență, respectiv ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, atât pe componenta de pompieri cât și pe cea de S.M.U.R.D., ai Serviciului Județean de Ambulanță, Inspectoratului Județean de Poliție, Jandarmeriei, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Poliției Locale. În acest fel, se scurtează considerabil timpul de reacţie la alertă, autorităţile reușind să intervină într-un timp mult mai scurt.

Chiar dacă nu se află în subordinea sa, Consiliul Județean Cluj și-a făcut un obicei din a sprijini financiar activitatea ISU Cluj. Astfel, în ultimii ani, Consiliul Judeţean a alocat în acest sens nu mai puţin de 7 526 090 lei, bani folosiți atât pentru derularea misiunilor, prin achiziționarea de combustibil, cât, mai ales, pentru diferite proiecte majore precum realizarea Centrului Judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei şi Dispeceratul Integrat, înfiinţarea şi funcţionarea de subunităţi SMURD în câteva dintre cele mai mari comune din județ sau cofinaţarea proiectului european „Îmbunătățirea dotării cu echipamente a bazelor operaționale pentru situații de urgență din Transilvania de Nord”, proiect care a adus în dotarea ISU Cluj zeci de autospeciale și echipamente ultramoderne de intervenție.

“Banii pe care i-am alocat din bugetul propriu vor contribui, cu siguranță, la asigurarea unui plus de eficiență în acele situații care presupun o intervenție promptă și concertată a ISU și a celorlalte instituții angrenate. Devenit pe deplin funcțional, dispeceratul integrat va contribui esențial la reușita multor misiuni complexe și la salvarea vieții și a bunurilor a numeroși clujeni”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.  

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago