Sponsorizat
Categories: Eveniment

Doliu în Cluj! A murit profesorul universitar doctor Călin Felezeu, fost decan al Facultății de Psihologie din cadrul UBB

Sponsorizat
Sponsorizat

Sâmbătă, 2 decembrie 2023, profesorul universitar Călin Felezeu, fost decan și consilier județean s-a stins din viață.
Sâmbătă, Consiliul Județean Cluj și președintele său, Alin Tișe, au adus vestea tristă a trecerii din această lume a profesorului universitar doctor Călin Felezeu.

„Consiliul Județean Cluj își exprimă profundul regret prilejuit de trecerea la cele veșnice a consilierului județean profesor universitar doctor Călin Felezeu, fost decan al Facultății de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității Babes-Bolyai. Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei îndurerate!”, a transmis Consiliul Județean Cluj.

Acesta nu doar că a fost un istoric remarcabil, ci și un consilier județean al partidului PNL. Călin Felezeu a fost un reputat specialist român în istoria otomană și a deținut funcția de decan al Facultății de Psihologie din cadrul UBB. Trecerea sa în neființă s-a petrecut la vârsta de 63 de ani.

„Când o frunză cade din copac întreaga pădure e tristă! Dumnezeu să-l aibă în paza sa! Să-i fie țărâna ușoară, colegului nostru, profesor și consilier județean Călin Valentin Felezeu!”, a spus, la rândul său, președintele Consiliului Județean, Alin Tișe.

 Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei 

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago