Sponsorizat
Categories: Eveniment

Echipă de cercetători de la USAMV Cluj-Napoca, premiată de Academia Română

Sponsorizat
Sponsorizat

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca este onorată să anunțe că o echipă de cercetători, condusă de Prof. dr. Dan Cristian Vodnar, este distinsă de Academia Română cu Premiul ”Traian Săvulescu” – Domeniile Biologie, Fitopatologie, Biotehnologie, Știința Alimentului.Lucrarea premiată de Academia Română, la Secțiunea Științe Agricole și Silvice, este intitulată ”Removal of bacteria, viruses, and other microbial entities by means of nanoparticles – Rolul antibacterian și antiviral al nanoparticulelor” și a fost realizată de echipa de cercetători formată din Prof. dr. Dan C. Vodnar, profesor de Gastronomie moleculară și Biotehnologii alimentare la Facultatea de Știința și Tehnologia Alimentelor, alături de Laura Cot (Mitrea), Lavinia Florina Mureşan (Călinoiu), Katalin Szabo şi Bianca Eugenia Ştefănescu (Vodnar), din cadrul Institutului pentru Științele Vieții ”Regele Mihai I al României”, al USAMV Cluj-Napoca.”Suntem recunoscători pentru acest prestigios premiu și aducem calde mulțumiri membrilor Academiei Române. Lucrarea noastră este o radiografie a principalelor concepte ale utilizării nanoparticulelor cu potențial antimicrobian și antiviral. Trebuie să mai spun că, în vederea elaborării acestui capitol, am studiat peste 6.000 de articole științifice în ultimii zece ani”, este mesajul Prof. dr. Dan Cristian Vodnar, care a condus echipa de cercetare din cadrul Facultății de Știința și Tehnologia Alimentelor – Institutul pentru Științele Vieții ”Regele Mihai I al României”.Ceremonia de decernare a premiilor pentru cele mai valoroase creații științifice și artistice realizate în anul 2020, la care va participa și echipa de cercetători de la USAMV Cluj-Napoca, va avea loc miercuri, 7 decembrie 2022, în Aula Academiei Române, de la ora 10.00, în prezenţa membrilor Adunării Generale a forului.Regulamentul prevede acordare unui număr de 75 de premii anuale, repartizate pe domenii corespunzătoare celor 14 secţii ştiinţifice ale Academiei Române: literatură şi filologie, istorie, matematică, fizică, chimie, ştiinţe tehnice, tehnologia informaţiei, biologie, medicină, agronomie, silvicultură, sociologie, psihologie, filosofie, arte plastice, teatrale şi muzicale. Fiecare premiu poartă numele unei personalităţi ilustre din domeniul creaţiei ştiinţifice, literare şi artistice româneşti.

Source link

Facebook Comments Box
Diana Petrescu

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago