Sponsorizat
Categories: Eveniment

Expoxiția interactivă „Space in the city”, în premieră la Cluj. „Călătorie unică prin istoria explorării spațiului”

Sponsorizat
Sponsorizat

Consiliul Județean Cluj și Tetarom SA, în parteneriat cu Asociația Proexpo și Showtime Productions, lansează, începând cu data de 6 februarie a.c., în incinta Parcului Industrial Tetarom 1 hala H2, expoziția interactivă „Space in the city”, o călătorie unică prin istoria explorării spațiului.
Potrivit reprezentanților forului administrativ județean, urmând a fi deschisă publicului pentru o perioadă de aproximativ cinci luni, expoziția reprezintă o experiență unică, creată în colaborare cu NASA și United States Space & Rocket Center.

În cadrul acesteia, vizitatorii pot petrece momente unice admirând vederea incomparabilă asupra spațiului din celebra cupolă a Stației Spațiale Internaționale. De asemenea, cei interesați pot să își testeze abilitățile de astronaut, inclusiv prin probarea unor rutine din cadrul programului oficial de antrenament al astronauților Space Camp NASA.

În cadrul „Space in the city” vizitatorii de toate vârstele pot să își testeze abilitățile în simulatoare concepute pentru antrenamente reale înaintea zborurilor în spațiu: simulatorul de zbor pentru cel mai sofisticat și capabil avion de vânătoare – modelul F-18, experiențe Virtual Reality concepute pentru a trăi senzația zborului cu racheta sau a călătoriilor pe Marte sau pe Lună, celebrul giroscop – un simulator care testează capacitatea astronauților de a își păstra atenția și contactul cu realitatea în condiții de pierdere a controlului asupra navei sau simulatorul de aterizare a Space Shuttle.

Pentru mai multe detalii referitoare la program, activități și bilete, pot fi accesate site-ul oficial al evenimentului: www.nasaexpo.ro sau pagina de Facebook: https://www.facebook.com/NASAExpoRomania/.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago