Sponsorizat
Categories: Eveniment

Fenomenul Florești, „dormitorul” Clujului. Populația comunei a crescut de 7 ori în ultimii 20 de ani

Sponsorizat
Sponsorizat

Populația totală a țării este în scădere dramatică, pe fondul migratiei si sporului natural negativ, dar există câteva orașe în care populația a crescut semnificativ, după cum arată datele transmise de Institutul Național de Statistică. Între acestea se află Oradea și Cluj-Napoca. Aici putem spune că există mai degrabă o dezvoltare serioasă a suburbiei. Pe de alta parte, sunt orașe în care numărul de locuitori s-a redus la aproape jumătate în ultimii 20 de ani.  
La nivelul județului Cluj, din anul 2000 încoace, populația a înregistrat o creștere de 2,5 %, similar cu orașul Cluj-Napoca unde avem  o creștere de 2,8%.

„Ar fi mai mulți factori: o dată – dezvoltarea economică, numărul de întreprinderi active se menține și crește an de an în județ și în municipiu. Clujul este un centru universitar, cu universități de top, atrage foarte mulți tineri, probabil și stimulați de faptul că după absolvire vor avea un loc de muncă. De asemenea, sectorul IT, care s-a dezvoltat foarte mult”, explică Mariana Negrilă, directorul INS Cluj, citat de digi24.

Însă, surpriza cea mai mare este, de departe, comuna Florești. A înregistrat în ultimii 20 de ani o creștere uriașă a populației, de aproape 7 ori. Dacă în anul 2000 trăiau aici 6.400 de persoane, acum sunt peste 45.000. Mulți dintre noii locuitori lucrează, de fapt, în Cluj, dar au venit în Florești pentru că aici locuințele erau mai ieftine. Din acest motiv, localitatea este numită și „dormitorul” Clujului.

Câștigul salarial în județul Cluj este al doilea ca mărime din țară, după București. În luna octombrie, brutul a fost de aproape 6.400 de lei, iar la nivelul României, puțin peste 5.000 de lei.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago