Sponsorizat
Categories: Eveniment

Hoţii din Cluj transportă lemnul furat ziua în amiaza mare, pe DN1, în camion cu remorcă

Sponsorizat
Sponsorizat

Polițiștii din Huedin au oprit în trafic pentru control, pe DN1 E60, în localitatea Huedin, un camion cu remorcă încărcat cu lemne. Mare parte din cantitate nu putea fi justificată prin acte. 
La data de 7 mai a.c., în jurul orei 15.30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin și cei ai Secției 8 Poliție Rurală Huedin au oprit în trafic pentru control, pe DN1 E60, în localitatea Huedin, un ansamblu de vehicule, format din cap tractor și remorcă, condus de un bărbat de 33 de ani, din comuna Mărgău, județul Cluj.

În urma verificărilor, polițiștii au constat că acesta transporta în autocamion o cantitate mai mare de material lemnos decât cea menționată în documentele de însoțire și proveniență, respectiv o diferență de 2,68 mc, în valoare de 1.250 de lei. Cantitatea a fost reținută în vederea confiscării și predată reprezentanților din cadrul Oculului Silvic Huedin, iar conducătorul auto a fost sancționat contravențional.

De asemenea, la controlul remorcii, polițiștii au constat o diferență între cantitatea de material lemnos transportată și cea menționată în actele de însoțire și proveniență, respectiv în acte fiind înscrisă cantitatea de 14,36 mc, iar pe remorcă fiind măsurată de către personalul silvic o cantitate de 25,67 mc.

Astfel că, diferența de cantitate de 11.31 mc, în valoare de 5.655 a fost reținută în vederea confiscării și predată în custodia organelor silvice din cadrul Oculului Silvic Huedin, iar remorca în valoare de aproximativ 15.000 de euro a fost indisponibilizată până la finalizarea cercetărilor.

În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii conform căreia transportul materialelor lemnose, în volum de peste 10 mc, neînsoțite de documentele specifice de transport, din care să rezulte cu certitudine legalitatea provenienței acestora, a transmis IPJ Cluj. 

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago