Sponsorizat
Categories: Eveniment

IMAGINI cu Audi-ul lui Mircea Bravo pe care l-a “şifonat” într-un stâlp, pe drum drept

Sponsorizat
Sponsorizat


Vloggerul Mircea Bravo a fost implicat luni dimineaţa într-un accident rutier în comuna Roşia din judeţul Bihor. Acesta a intrat cu bolidul într-un stâlp de curent. 
Actorul şi influencerul Mircea Bravo a avut prima reacţie publică după accidentul de luni şi  a recunoscut că maşina este avariată grav. Maşina condusă de Mircea Bravo a lovit un stâlp de susţinere a reţelei electrice după ce ar fi pierdut controlul asupra direcţiei.

„Accidentul s-a petrecut pe drum relativ drept, în satul Apateu, din Roșia, acuma dimineața, în jur de 8:30. Am înțeles că se duceau la Izbuc, la mănăstire.

Mașina e destul de avariată în partea din stânga, a fost pusă pe trailer”, a relatat un martor din sat, pentru Bihon.ro, care a publicat şi primele fotografii cu Audi-ul lui Mircea Bravo. 

Se pare că atât influencerul Mircea Bravo, cât şi celelalte două pasagere, soţia sa şi Lenuţa Moldovan, cunoscută pentru rolul bunicii în videoclipurile lui, au scăpat nevătămate. Tanti Lenuţa şi-a continuat drumul spre mănăstirea Izbuc.

 Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei 

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Un Adio Dureros: Taximetria din Cluj-Napoca a Pierdut un Coleg Drag

Astăzi, o veste tristă a cutremurat comunitatea taximetriștilor din Cluj-Napoca, lăsând în urmă un gol…

3 days ago

Noua imagine a Sora Shopping Center: transparența ca strategie de mediere urbană

O randare recentă oferă o primă privire asupra modului în care ar putea arăta Sora…

5 days ago

Elev de la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” Dej, admis în Mensa România: în top 2% la nivel mondial

Colegiul Național „Andrei Mureșanu” din Dej conform dejeanul.ro, marchează o nouă performanță de excepție. Gabriel…

1 week ago

Ungaria modifică Constituția: genul legal este definit exclusiv ca masculin sau feminin

Ungaria a adoptat o modificare constituțională prin care genul legal este recunoscut exclusiv ca masculin…

1 week ago

Timp pentru familie și cumpărături planificate: programul supermarketurilor de Crăciun 2025 și Anul Nou 2026

Sărbătorile vin cu miros de cozonac, luminițe și timp prețios petrecut alături de cei dragi…

2 weeks ago