Sponsorizat
Categories: Eveniment

Încă o noapte, alți drogați la volan pe drumurile Clujului: 11 la număr

Sponsorizat
Sponsorizat

Noaptea trecută, polițiștii rutieri clujeni, sprijiniți de polițiști rutieri ai Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, alături de polițiștii celorlalte inspectorate de poliție județene din țară au continuat acțiunile cu efective mărite, pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool și substanțe psihoactive la volan.
In acest context, au fost efectuate peste 1.170 de testări cu aparatele etilotest și drug test conducătorilor auto opriți în trafic. În urma controalelor, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, dintre care 3 pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice (sub limita de infracțiune), conducătorilor auto fiindu-le reținut, în vederea suspendării, permisul de conducere. De asemenea, pentru neregulile privind starea tehnică a autovehiculelor au fost retrase 6 certificate de înmatriculare.

Totodată, polițiștii rutieri au constatat 21 de infracțiuni, dintre care 12 la regimul circulației pe drumurile publice, respectv 11 pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive și una pentru conducere sub influența alcoolului.

Exemple semnificative înregistrate în municipiul Cluj-Napoca:

Polițiștii rutieri au depistat în jurul orei 22.25, un conducător auto care se deplasa cu un autoturism, aflându-se sub influența substanțelor interzise(cannabis și metaamfetamină). În urma controlului a fost identificată o substanță vegetală.

De asemenea, în jurul orei 01.00, a fost depistat un alt conducător auto care se afla sub influența băuturilor alcoolice, respectiv 0,22 mg/l alcool pur în aerul expirat. Testarea cu aparatul drug test a indicat rezultat pozitiv la substanțe psihoactive, respectiv cocaină și cannabis.

În jurul orei 02.00, a fost identificat un conducător auto care se afla sub influența substanțelor psihoactive, în autoturismul condus de acesta fiind totodată depistate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 16 flacoane cu substanțe susceptibile de a fi interzise.

Un alt bărbat a fost depistat în jurul orei 02.20, conducând un autoturism sub influența substanțelor interzise. Controlul autovehiculului a condus la identificarea unei cantități aproximative de 0,5 grame de substanță de natură vegetală.

În toate cauzele au fost întocmite dosare de cercetare penală.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago