Sponsorizat
Categories: Eveniment

INCENDIU la Casele Micești din Feleacu

Sponsorizat
Sponsorizat

Salvatorii clujeni au anunțat că au participat în cursul nopții trecute la o intervenție la un incendiu care a afectat o casă în comuna Feleacu, județul Cluj.
”Pompierii de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca au intervenit noaptea trecută la un incendiu care s-a manifestat la o casă situată în localitatea Casele Micești, comuna Feleacu.

Forțele au fost alertate la ora 01:37, astfel că la misiune au participat două autospeciale cu apă și spumă, autoscara, precum și o ambulanță SMURD, trimisă preventiv.

Flăcările au afectat acoperișul pe o suprafață de aproximativ 70 mp, precum și la mai multe bunuri din interior Concomitent cu realizarea dispozitivului de stingere, pompierii au reușit să salveze mai multe obiecte de artă ale proprietarului.

Astfel, din încăperile locuinței au fost scoase tablouri, cărți vechi și elemente de mobilier. Din fericire, nu au existat persoane care să solicite sprijin medical.

Cel mai probabil, incendiul a pornit de la coșul de fum izolat necorespunzător față de materialele combustibile”, a transmis ISU Cluj în dimineața de vineri, 27 ianuarie. 

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

„Trump International” la Cluj: turn de 30 de etaje și investiție de peste 500 de milioane de dolari

Unul dintre cele mai ambițioase proiecte imobiliare anunțate în Cluj-Napoca a făcut un pas important…

4 hours ago

Dan Petrescu, operat de urgență. Problemele de sănătate l-au ținut departe de bancă

Vești îngrijorătoare despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu. Fostul antrenor al CFR Cluj…

20 hours ago

INTERSPORT vine în RIVUS Cluj-Napoca, unul dintre cele mai mari proiecte de regenerare urbană din România

Proiectul mixed-use RIVUS Cluj-Napoca, dezvoltat de companiile IULIUS și Atterbury Europe, continuă să atragă branduri…

1 day ago

Keanu Reeves dă lovitura verii: apare la Electric Castle 2026, alături de un lineup uriaș

Ediția din 2026 a Electric Castle vine cu una dintre cele mai neașteptate apariții din…

1 day ago

Disperare în Cluj-Napoca: Nou protest anunțat în Someșeni pentru scoaterea traficului greu

Zidurile caselor se crapă, iar drumurile rezidențiale sunt distruse de camioane de 65 de tone.…

2 days ago

Dosar penal după accidentul de pe Calea Moților: șofer cercetat pentru ucidere din culpă

Ancheta în cazul accidentului rutier produs luni, 16 martie 2026, pe Calea Moților a fost…

2 days ago