Sponsorizat
Categories: Eveniment

Incendiu la Cluj. O casă de vacanță s-a făcut scrum

Sponsorizat
Sponsorizat

Pompierii au intervenit duminică pentru a stinge un incendiu care a cuprins o casă de vacanță din localitatea Dealu Negru.
Pompierii din Huedin și Florești au intervenit în această dimineață cu trei autospeciale pentru a stinge un incendiu care a cuprins o casă de vacanță din localitatea Dealu Negru, comuna Călățele.

Preventiv s-a mai deplasat la fața locului și un echipaj SMURD. Intervenția a fost sprijinită și de o autospecială a SVSU Călățele.

Potrivit pompierilor, în momentul sosirii la fața locului casa era cuprinsă în totalitate de flăcări, iar ocupanții erau ieșiți din aceasta.

“S-au desfășurat operațiuni pentru intervenție mai bine de patru ore, casa fiind construită pe structură din lemn. Au fost evacuate în afara acestuia, de către proprietari și pompieri, două butelii de alimetare cu gaze. A fost evitată propagarea focului mai departe de limitele în care a fost găsit, însă imobilul, cu o suprafață de cca 100mp, a fost distrus în totalitate”, au precizat reprezentanții ISU Cluj.

Nu au fost persoane care să solicite consult medical în urma acestui eveniment, iar cauza probabilă a fost o defecțiune la instalația electrică a imobilului.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago