Sponsorizat
Categories: Eveniment

Înghesuială și azi la Vama Nădlac, se aşteaptă 8 ore pentru tranzitare

Sponsorizat
Sponsorizat

Sute de persoane aşteptă și azi să intre în România prin Vama Nădlac, care poate fi tranzitat ădupă o aşteptare de opt ore, din cauza aglomeraţiei.
Aceasta, în pofida faptului că autorităţile au redeschis, sâmbătă seară, şi PTF Nădlac II.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Claudia Ardelean, a declarat, pentru AGERPRES, că se menţine un număr foarte mare de persoane care ajung la frontieră, atât pe sensul de intrare, cât şi pe sensul de ieşire din România.

În ultimele 24 de ore, prin Nădlac I au intrat în ţară aproximativ 4.000 de persoane, la fel ca în ziua anterioară, însă cifra este de trei ori mai mare decât în urmă cu trei zile. Prin acelaşi punct, au ieşit din România 6.100 de persoane, dublu faţă de ziua anterioară.

Autorităţile române au redeschis pentru autoturisme şi PTF Nădlac II (de pe autostrada pan-europeană), sâmbătă seară, de la ora 19,00, pentru a fluidiza traficul la graniţa dintre România şi Ungaria. Nădlac II a fost rezervat, în ultimele săptămâni, traficului de marfă. În doar 13 ore, respectiv până duminică dimineaţă la ora 8,00, prin acest punct au intrat deja în România 4.500 de persoane şi au ieşit 2.500.

Conform Poliţiei de Frontieră Arad, duminică dimineaţă se aştepta 480 de minute la intrare în România prin Nădlac I, unde controlul se făcea pe şapte artere, şi 250 de minute la Nădlac II, unde erau deschise şase artere. La ieşirea din ţară, se aştepta 90 de minute la Nădlac I, unde au fost deschise şase artere, şi 30 de minute la Nădlac II, unde se lucrează pe două artere.

Autorităţile de frontieră precizează că timpii mari de aşteptare sunt cauzaţi, la intrarea în ţară, atât de aglomeraţie cât şi de anchetele epidemiologice, care fac ca procedurile să dureze până la 10 minute pentru o persoană, faţă de 30 de secunde înainte de pandemie.

Echipaje de jandarmi supraveghează cele două puncte de frontieră, pentru a asigura ordinea publică, însă nu au fost semnalate incidente, în afară de nemulţumiri exprimate de unii călători care, din când în când, claxonează insistent, huiduie şi cer să fie lăsaţi să treacă graniţa mai repede.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

13 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

20 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

2 days ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

3 days ago