Sponsorizat
Categories: Eveniment

Ioana, studenta la Medicină în Cluj este salvatoare de vieți noaptea. Tânăra luptă alături de pompieri

Sponsorizat
Sponsorizat

Ioana, o tânără studentă la Medicină în Cluj, luptă de mai bine de cinci ani alături de pompieri să salveze vieţi după ce termină cursurile de facultate.Ttânără studentă la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Hațeganu” din Cluj-Napoca, specializarea Asistență Medicală Licențiată, are peste 3.900 de ore lucrate alături de echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.“Ioana sau “Io”, cum îi spun apropiații, este o tânără în vârstă de 22 ani, studentă la Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațeganu” din Cluj-Napoca, specializarea Asistență Medicală Licențiată și de mai bine de 5 ani, atunci când termină cursurile și în zilele ei libere, se dedică în totalitate salvării semenilor.Și-a dorit încă din copilărie să dăruiască timp și dragoste celor din jurul ei și a reușit, spunem noi. Are peste 3.900 de ore lucrate alături de echipajele ISU și de 4 ani este coordonatorul voluntarilor SMURD de la Detașamentul 1.Astăzi, de Ziua Internațională a Voluntarilor, îți mulțumim Ioana, ție și celorlalți voluntari. Reprezentați adevărate exemple pentru cei care doresc să aleagă un “job” al sufletului. “Salvator din Pasiune” este numele familiei în care peste 6.700 de voluntari din întreaga țară luptă contracronometru alături de pompieri.La mulți ani, oameni frumoși! Vă mulțumim pentru tot!P.S. Și tu poți fi Salvator din Pasiune!”, au transmis cei de la Ministerul Afacerilor Interne.

Source link

Facebook Comments Box
Diana Petrescu

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago