Sponsorizat
Categories: Eveniment

Ministrul Dezvoltării, la Prefectura Cluj. Mai mulți primari din județ au participat la întâlnire

Sponsorizat
Sponsorizat

Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, s-a întâlnit în cele două zile petrecute la Cluj cu prefectul Tasnadi Szilard și cu mai mulți primari din județ.
„În decursul zilelor de joi și vineri, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, domnul Cseke Attila, a fost prezent în județul Cluj, la diferite întâlniri cu autoritățile publice locale, unde s-au dezbătut proiectele de dezvoltare aflate la nivelul județului.

De asemenea, a avut loc o întâlnire cu toți reprezentanții autorităților locale din județul Cluj, unde s-a discutat despre dificultățile cu care aceștia se confruntă, domnul ministru asigurându-i de toată susținerea și sprijinul de care au nevoie, pentru a le ușura munca.

Investițiile aduse în comunitatea fiecărui primar conduce la dezvoltarea acesteia, iar acest obiectiv se poate atinge prin implementarea unor proiecte ce pot fi finanțate de către minister. Domnul ministru a încurajat aceste demersuri și este sigur că primarii vor face tot ceea ce le stă în putință pentru a avea o comunitate dezvoltată și prosperă”, au transmis reprezentanții Prefecturii Cluj.

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila a vizitat, joi și vineri, mai multe obiective de investiții ale ministerului Dezvoltării (MDLPA), de pe raza județului Cluj și a vorbit despre proiectele din capitala Transilvaniei, care au finanțare prin Compania Națională de Investiții, de la MDLPA.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago