Sponsorizat
Categories: Eveniment

Mobilizare la pelerinajul de la Mănăstirea Nicula. Peste 200 de polițiști vor fi la datorie

Sponsorizat
Sponsorizat

În contextul minivacanței, prilejuită de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului din data de 15 august, și a pelerinajului care va avea loc la mănăstirea Nicula, sute de polițiști se vor afla la datorie.
În perioada 11 – 15 august a.c., în medie, peste 200 de polițiști vor acționa pentru ca manifestările religioase sau alte tipuri de evenimente publice să aibă loc în siguranță, cu respectarea prevederilor legale.

Întrucât, în această perioadă se vor înregistra valori ridicate de trafic, în special pe DN1C – E576, înspre municipiul Gherla, polițiștii recomandă șoferilor să fie atenți la condițiile de drum și să aibă răbdare și bunăvoință față de toți participanții la trafic. 
  
De altfel, oamenii legii îndeamnă la atenție sporită, iar viteza de deplasare să fie adaptată atunci când circulați cu autovehiculul prin zonele cu activitate pietonală intensă. 
  
“În apropierea mănăstirii Nicula, respectați indicațiile autorităților referitoare la fluidizarea traficului și parcarea autovehiculelor. Pentru a evita aglomerația, în special în data de 15 august, vă rugăm să luați în calcul mijloacele de transport în comun, inclusiv cursele speciale puse la dispoziție de autoritățile locale, pe ruta Gherla –Nicula. 

Polițiștii sunt pregătiți să acționeze în scopul îndrumării persoanelor, supravegherii și gestionării traficului rutier, dar și pentru a preveni producerea unor situații de natură a perturba siguranța persoanelor”, au transmis polițiștii clujeni.  
  

 Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei 

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago