Sponsorizat
Categories: Eveniment

Ne mai ia prin surprindere iarna? Prefectul Clujului, în inspecție pe teren

Sponsorizat
Sponsorizat

Iarna se apropie cu pași repezi, temperaturile coborând aproape de zero grade pe parcursul nopții, iar până la primele ninsori nu mai este mult.
Irina Munteanu, prefectul județului Cluj, alături de personal tehnic din cadrul Instituției Prefectului – Județul Cluj, a efectuat o serie de deplasări în teritoriu, în vederea analizării stadiului de pregătire pentru sezonul rece.

„În cadrul verificărilor efectuate în zona municipiului Dej, au fost evaluate stocurile de material antiderapant, respectiv utilajele pentru intervenție, atât în baza de intervenție pentru drumurile județene, cât și din cele 2 districte ale drumurilor naționale din zona Dej și a comunei Jucu.

Pregătirea din timp a stocurilor specifice și capacitatea operatorilor de a interveni în cel mai scurt timp din punct de vedere legal, în vederea asigurări practicabilității drumurilor, sunt absolut necesare pentru a avea un timp de răspuns cât mai scurt, atunci cât situația meteorologică o impune”, au transmsi reprezentanții Prefecturii Cluj.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago