Sponsorizat
Categories: Eveniment

Noi elicoptere în dotarea SMURD. Se vor înființa noi baze pentru intervenţie montană

Sponsorizat
Sponsorizat

Trei noi baze pentru intervenţie montană vor fi create în România ca urmare a achiziţionării a şase elicoptere uşoare, dintre care jumătate au fost recepţionate joi.
“Sunt recepţionate primele trei elicoptere de către Inspectoratul General de Aviaţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, reprezentând doar o primă tranşă din totalul de şase elicoptere achiziţionate prin proiectul ‘Viziune 2020’, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare”, a declarat joi ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.

El a precizat că elicopterele achiziţionate sunt echipate pentru misiuni aeromedicale, dar şi pentru cele de căutare şi salvare, inclusiv în zonele de munte greu accesibile, fiind dotate cu troliu. “Vom putea avea o reacţie mai rapidă, cu mai multe aeronave şi o zonă mai largă de acoperire şi deservire. (…) Două elicoptere din acest lot de şase elicoptere uşoare vor fi destinate Detaşamentului de Instrucţie al Inspectoratului General de Aviaţie, în vederea susţinerii procesului de formare continuă şi creşterii performanţei piloţilor”, a mai explicat ministrul, conform Agerpres.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat că trei noi baze pentru intervenţie montană vor fi create ca urmare a achiziţionării elicopterelor.

“Rolul lor va fi, în principal, de creare a trei baze noi pentru intervenţie montană – (…) una în zona Caransebeş, Caraş, una în zona Braşov, Sibiu şi una în zona Suceava”, a precizat Arafat, la evenimentul de recepţionare a celor trei elicoptere.

“Mai este o componentă, cu sprijinul Ministerului Fondurilor Europene am adăugat-o recent, achiziţia a două avioane de transport pacienţi, fiecare cu capacitatea de transport a trei pacienţi, unde licitaţia va începe acum”, a menţionat şeful DSU.

Potrivit acestuia, programul “Viziune 2020” are şi o componentă terestră în desfăşurare. “IGSU se dotează cu echipamente şi cu tot ce trebuie pentru diferite tipuri de intervenţie, am văzut echipamentele de intervenţie pentru căutare-salvare în caz de cutremur, am văzut maşinile care au sosit, autoscările, absolut tot ce a intrat în dotarea inspectoratului, dar acum continuăm şi poate cea mai importantă licitaţie care este în curs este cea pentru 500 de maşini de pompieri, pe care sper să reuşim să le achiziţionam cât mai rapid”, a explicat Raed Arafat.

El a adăugat că mai este în curs o licitaţie pentru o navă multirol pentru Marea Neagră şi trei nave pentru zona fluvială şi Delta Dunării.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Restricții de trafic în Grigorescu: Trasee CTP deviate din 15 aprilie din cauza lucrărilor din Piața 14 Iulie

Cartierul Grigorescu intră din nou în „șantier activ”, iar harta transportului public se redesenează temporar.…

2 days ago

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

3 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago