Sponsorizat
Categories: Eveniment

Opera Națională din Cluj-Napoca, la zi de sărbătoare. A împlinit 103 ani

Sponsorizat
Sponsorizat

Pe 18 septembrie 2022 se sărbătorește 103 ani de la înființarea Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, prima instituție lirică din țară.
„18 septembrie 1919, ziua în care s-a scris istorie Un eveniment ce trezește emoții și bucură de un veac sufletele spectatorilor prin artă și frumos. Instituția noastră îmbracă azi ținuta aniversară, vă mulțumim pentru că sunteți alături de noi”, au transmis reprezentanții Operei din Cluj-Napoca.

Scurt Istoric

Potrivit site-ului oficial, Opera Naţională Română din Cluj-Napoca, prima instituţie lirică a ţării și una dintre cele mai emblematice din Europa, a luat fiinţă la 18 septembrie 1919, odată cu Teatrul Naţional clujean şi Conservatorul de Muzică. Sub conducerea unor personalităţi artistice de renume, precum tenorul Constantin Pavel, dirijorul italian Egisto Tango, compozitorul Tiberiu Brediceanu, baritonul de faimă mondială Dimitrie Popovici-Bayreuth, au fost depășite în decurs de câteva luni dificultăţile legate de alcătuirea efectivă a unui ansamblu de operă. Primele reprezentații au constat în două concerte simfonice la datele de 13 şi 14 mai 1920, sub conducerea dirijorului ceh Oskar Nebdal.
 
Spectacolul inaugural al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca a avut loc la 25 mai 1920, cu grandioasa operă AIDA de Giuseppe Verdi, interpretată în limba română, sub conducerea dirijorului Alfred Novak, în regia artistică semnată de primul director al instituţiei – Constantin Pavel, cel care a fost şi primul interpret al rolului Radames.

Este impresionantă activitatea noii Opere chiar din primele două stagiuni, 1919-1920 şi 1920-1921, totalizând 99 de reprezentaţii cu operele Aida de Verdi, Faust de Gounod, Madama Butterfly de Puccini, Luceafărul de N. Bretan, Cavalleria Rusticana de Mascagni, Tannhäuser de Wagner și 15 concerte simfonice susţinute de Orchestra Operei Naţionale din Cluj, după cum menţionează afişele păstrate în arhiva Operei.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Disperare în Cluj-Napoca: Nou protest anunțat în Someșeni pentru scoaterea traficului greu

Zidurile caselor se crapă, iar drumurile rezidențiale sunt distruse de camioane de 65 de tone.…

6 hours ago

Dosar penal după accidentul de pe Calea Moților: șofer cercetat pentru ucidere din culpă

Ancheta în cazul accidentului rutier produs luni, 16 martie 2026, pe Calea Moților a fost…

13 hours ago

Zi de foc în Cluj. Pompierii au intervenit la 10 incendii de vegetație într-o singură zi

Pompierii din Cluj County au avut o zi extrem de dificilă sâmbătă, după ce au…

1 day ago

Accidentul de Luni pe Calea Moților din Cluj: ce s-a întâmplat cu femeia rănită pe trotuar

Un accident rutier produs luni după-amiază pe Calea Moților s-a încheiat cu deznodământ tragic. O…

2 days ago

Zeci de turiști salvați de pe munte în doar 24 de ore. Intervenții Salvamont și în Cluj, 17 persoane au ajuns la spital

Ultima zi a fost una extrem de aglomerată pentru salvatorii montani din România. Echipele Salvamont…

2 days ago

Motociclist prins cu 138 km/h într-o localitate (Luna) din Cluj. Poliția avertizează la începutul sezonului moto

Un motociclist din Turda a fost surprins circulând cu o viteză extrem de mare într-o…

3 days ago