Sponsorizat
Categories: Eveniment

Peste 6 ore a durat stingerea incendiului de la blocul din Florești

Sponsorizat
Sponsorizat

Mansarda unui bloc din Florești a fost cuprinsă duminică dimineață de flăcări. Pompierii s-au luptat mai bine de 6 ore cu flăcările.
Deoarece la fața locului încă mai erau focare care ard mocnit, o autospecială ISU a rămas la locul incendiului.

Pompierii din Detașamentele 1, 2 Cluj-Napoca, Turda, Punctul de Lucru Florești și Garda de Intervenție Gilău s-au luptat mai bine de șase ore pentru stingerea flăcărilor care au cuprins acoperișul unei mansarde a unui bloc cu patru etaje din localitatea Florești.

În urma solicitării înregistrate în jurul orei 11.40, s-au deplasat la fața locului șapte autospeciale pentru stingerea incendiilor, două autoscări și un echipaj SMURD.
Nu au fost persoane care să solicite consult medical, iar flacarile au afectat acoperișul mansardei și două apartamente situate la etajele patru și trei.

În aceste momente forțele de intervenție s-au retras de la fața locului, rămâne doar o autospecială pentru supravegherea focarelor ce ard încă mocnit. De asemenea, se efectuează evaluarea pagubelor produse de incendiu în toate încăperile din blocul de locuințe și cercetarea cauzei probabile a incendiului”, transmite ISU Cluj.

15 persoane s-au autoevacuat, și 7 autospeciale ISU au intervenit pentru stingerea incendiului.

„Incendiul s-a manifestat la mansarda unui bloc. În acest moment flăcările sunt sub control. Este afectat acoperișul mansardei pe o suprafață de cca 300mp. Până acum nu sunt anunțate persoane rănite. Locatarii s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor (cca 15). La fața locului acționează șapte autospecialele cu apă, două autoscări și preventiv, un echipaj SMURD”, avea să declare ISU Cluj la ora 12.00.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago