Sponsorizat
Categories: Eveniment

Peste o mie de copii din Cluj au cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate

Sponsorizat
Sponsorizat

În prezent, 1.175 copii din județul Cluj au rămas acasă, în timp ce cel puțin unul din părinți a fost nevoit să plece la muncă în afara țării, pentru a-și asigura o situație financiară mai bună. Dintre aceștia, 236 din copiii au rămas în grija unei alte persoane decât propriul părinte, adică bunici sau alte persoane din familie.
 
Problematica plecării în străinătate din dorința de mai bine a existat întotdeauna, la fel cum au existat și numeroasele efecte negative la nivel cognitiv, atât pentru copii, cât și pentru părinți. Cu toții avem nevoie de afecțiune și iubire din partea celor dragi, iar dacă acestea lipsesc, copilul poate suferi de tulburări emoționale, anxietate, abandon școlar sau probleme comportamentale și niciun bun material nu poate suplini o îmbrățisare.

„Atunci când părinții lipsesc, copilul este privat nu numai de afecțiune, atenție și posibilitatea unor experiențe corective și de creștere, dar fondul lui emoțional va fi profund amprentat de această absență, ceea ce poate duce la confuzie, lipsă de speranță și neîncredere în lume”, spune Simona Matei, psihoterapeut gestalt.

O problemă națională
Nici măcar pandemia nu a reușit să aducă românii înapoi acasă, la familiile lor. Peste 75.800 de copii din România se află în grija rudelor sau doar a unui părinte. Dintre aceștia, 7.216 sunt din Suceava, județul care conduce în acest top nedorit.

Potrivit unui raport realizat de organizația Salvați Copiii, cele mai multe cazuri de copii rămași acasă fără cel puțin unul dintre părinți sunt întâlnite în zona Moldovei. Astfel, Suceava se află în topul clasamentului, fiind urmată de județe precum Iași, Vaslui, Mureș sau Hunedoara.

1. Suceava – 7.216 de copii cu cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate
2. Botoșani – 5.421
3. Iași – 4.448
4. Bacău – 3.569
5. Neamț – 3.527
6. Prahova – 3.515
7. Vaslui – 3.220
8. Galați – 2.879
9. Maramureș – 2.836
10. Constanța – 2.833

Nici COVID-19 nu i-a întors pe părinți acasă
Virusul COVID-19 nu a putut reuni familiile despărțite de granițe, ba dimpotrivă, putem spune că a pus piedici. Odată cu izbucnirea pandemiei, s-a încercat aducerea românilor înapoi acasă, însă situația financiară nu a permis acest lucru.

Astfel, virusul a adus noi anxietăți în rândul copiilor, deoarece relația părinte-copil este specială și orice durere resimțită de prunc scade în intensitate dacă este trăită alături de mamă, și nu la telefon.

„Copiii rămași singuri în țară, pentru că părinții sunt nevoiți să muncească peste granițe, au fost vulnerabilizați suplimentar, în această perioadă de criză sanitară. Mulți dintre ei au trecut prin anxietățile acestei perioade fără să o aibă pe mama alături. Izolarea socială care a fost necesară, pentru a limita pandemia, pe ei i-a marginalizat și mai mult, pentru că și-au auzit părinții doar la telefon”, spune Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

(Redactor: Ionela Țibireac)

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Un Adio Dureros: Taximetria din Cluj-Napoca a Pierdut un Coleg Drag

Astăzi, o veste tristă a cutremurat comunitatea taximetriștilor din Cluj-Napoca, lăsând în urmă un gol…

5 days ago

Noua imagine a Sora Shopping Center: transparența ca strategie de mediere urbană

O randare recentă oferă o primă privire asupra modului în care ar putea arăta Sora…

1 week ago

Elev de la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” Dej, admis în Mensa România: în top 2% la nivel mondial

Colegiul Național „Andrei Mureșanu” din Dej conform dejeanul.ro, marchează o nouă performanță de excepție. Gabriel…

2 weeks ago

Ungaria modifică Constituția: genul legal este definit exclusiv ca masculin sau feminin

Ungaria a adoptat o modificare constituțională prin care genul legal este recunoscut exclusiv ca masculin…

2 weeks ago

Timp pentru familie și cumpărături planificate: programul supermarketurilor de Crăciun 2025 și Anul Nou 2026

Sărbătorile vin cu miros de cozonac, luminițe și timp prețios petrecut alături de cei dragi…

3 weeks ago