Sponsorizat
Categories: Eveniment

Polițiștii au luat la control drumurile din Cluj. A “plouat” cu dosare penale pentru șoferii prinși la volan beți sau drogați

Sponsorizat
Sponsorizat

Polițiștii clujeni de la Rutieră s-au pus în forță la treabă și au luat la control mai multe drumuri din județ. Ca rezultat, mulți șoferi prinși la volan beți sau drogați s-au ales cu dosare penale. 
Un prim exemplu de infracțiune în trafic este a unui tânăr de 22 de ani din Turda care a fost oprit în trafic în timp ce se deplasa cu mașina, în data de 6 septembrie 2023, pe strada Hațegului din municipiu.

Testat cu aparatul drugtest, polițiștii au constatat că a consumat droguri și a fost trimis ulterior la spital pentru analize suplimentare.  
 
Lista cu infracțiuni rutiere continuă. Polițiștii din Câmpia Turzii, au depistat, în aceeași dată, un conducător auto, de 50 de ani, din Turda care se plimba cu autoturismul pe strada Laminoriștilor, deși consumase băuturi alcoolice. Testarea acestuia cu etilotestul a indicat o concentrație de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Un alt tânăr de 20 de ani din Cluj, care circula cu mașina în localitatea Frata, în data de 6 septembrie, în jurul orei 11:00, a fost oprit pentru verificări. Polițiștii au constatat că acesta nu deținea carnet de conducere și a fost reținut.

În aceeași situație s-a aflat un bărbat de 46 de ani din Fizeșu Gherlii, care se plimba cu mașina. Acesta a fost oprit pentru verificări în trafic, în aceeași dată, în jurul orei 17:00.

Polițiștii din Huedin au oprit în trafic, în data de 7 septembrie, în jurul orei 21:00, un autoturism condus pe strada Piața Republicii.

“La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat, de 31 de ani, din același oraș, căruia testarea cu aparatul drugtest i-a indicat prezența substanțelor interzise. Ulterior, la o unitate medicală acestuia i-au fost recoltate probe biologice”, a transmis IPJ Cluj.

Polițiștii Biroului Rutier au oprit în trafic pentru verificări autoturismul condus de un bărbat, de 51 de ani, pe strada Pinticului din municipiul Dej.

Bărbatul a fost testat cu aparatul pentru detectarea substanțelor psihoactive, fiind înregistrate valori pozitive, fapt pentru care acesta a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice.

Un bărbat de 34 de ani, din Câmpia Turzii,  fost oprit în trafic, în data de 7 septembrie, în jurul orei 19:00.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice.

În toate aceste cazuri, șoferii s-au ales cu dosare penale.  

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

11 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

18 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

1 day ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

2 days ago