Sponsorizat
Categories: Eveniment

Poluare pe Someș în Cluj Napoca. Rațele sălbatice își fac cu greu loc printre cauciucuri, peturi și resturi menajere

Sponsorizat
Sponsorizat

Tone întregi de pet-uri, cauciucuri şi resturi de tot felul au ieşit la iveală după ce râul a fost secat pentru lucrările de amenajare.Anvelope de maşină, o cuşcă pentru animale, multe găleţi de vopsea goale, dar şi o saltea de canapea. Printre toate aceste lucruri şi nu numai trebuie să îşi facă loc raţele sălbatice care trăiesc pe Someş, râu care în această perioadă arată mai rău ca o groapă de gunoi, transmite observatornews.ro.Nivelul apei a fost redus la minimum intenţionat, de autorităţi, pentru efectuarea unor lucrări de amenajare a malurilor. Până acum au fost scoase, de pe alte tronsoane, tone de gunoaie de pe fundul râului. Munca de curăţare e însă departe de a se fi încheiat.Adrian Dohotaru, activist de mediu: Someşul a ajuns depozit de deşeuri în ultimele decenii. Vin dinspre Floreşti majoritatea dintre deşeuri.Iulia Persa, Primăria Cluj-Napoca: Vor curăţa cei de la Apele Române, iar apoi primăria va duce deşeurile la groapa de gunoi.În viitor, Someşul ar trebui să devină o oază de verdeaţă, în care clujenii vor putea chiar să se îmbăieze. Pe o lungime de 16 kilometri, pe malul râului vor fi amenajate piste de biciclete, alei pietonale, zone de promenadă, dar şi pontoane pentru bărci. Pentru asta însă, poluarea râului trebuie oprită definitiv.Adrian Dohotaru, activist de mediu: Vrem să vedem măsuri eficiente ale autorităţilor, nu doar de a curăţa ce este acum ci şi de a preveni pe viitor. S-au mai instalat nişte containere în aval de Cluj-napoca, s-au mai instalat nişte camere, dar e clar că nu e îndeajuns.

Source link

Facebook Comments Box
Diana Petrescu

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago