Sponsorizat
Categories: Eveniment

Premierul Ciolacu, despre aderarea României la Schengen: „Sperăm să finalizăm în următoarele două zile negocierile”

Sponsorizat
Sponsorizat


Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, după ce a participat la lucrările obiectivului de infrastructură rutieră Autostrada Transilvania – secţiunea Cheţani-Câmpia Turzii, că speră să finalizăm în următoarele două zile negocierile pentru aderarea la Spaţiul Schengen.
Liderul social-democrat susține că procesul s-ar realizat în doi pași, în primul pas aerian şi naval, iar anul viitor, aderarea pe terestru.

”Pentru anul acesta sperăm să finalizăm în următoarele două zile negocierile pentru aderarea la Spaţiul Schengen, în primul pas, aerian şi naval şi de asemenea să finalizăm cât mai mult din infrastructură. Până anul viitor, domnul ministru şi-a asumat că vom finaliza 250 de km de autostradă şi drum expres şi să ne pregătim şi pentru anul viitor, când de asemeni sper să terminăm negocierile pentru aderarea la Spaţiul Schengen, de această dată terestru.

Considerăm că trebuie să venim cu cât mai multe veşti bune, cel puţin în infrastructura mare, pentru români, şi cred că săptămâna viitoare o să fie mai multe evenimente, în afară de această legătură între Târgu-Mureş şi Cluj, în sfârşit, acest tronson din Autostrada Transilvaniei”, a afirmat Marcel Ciolacu, potrivit news.ro.

Prim-ministrul a precizat că este evident că nu pot înainta fără echipă dar de această dată se vede că se munceşte foarte mult, aplicat. ”Trebuie în mod special să felicităm echipa Stragab, care a finalizat lucrarea cu opt luni mai devreme acest tronson, cred că este un record”, a subliniat Ciolacu.

 Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei 

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago