Sponsorizat
Categories: Eveniment

Produs de Cluj vine în centrul Clujului

Sponsorizat
Sponsorizat

Consiliul Județean Cluj organizează a 98-a ediție a Târgului Produs de Cluj, eveniment dedicat micilor producători și artizani. Manifestarea expozițională este coordonată de Asociația Produs de Cluj.
„Revenim la Cluj-Napoca și organizăm târgul în Piața Avram Iancu, în umbra Catedralei Mitropolitane, un loc în care ne dorim de mult să fim prezenți, dat fiind faptul că principalii noștri colaboratori sunt promotori ai spiritualității românești, strâns împletită cu credința în biserica străbună. Chiar dacă acest eveniment nu va avea formatul care l-a consacrat, fiind redus ca număr de participanți, orar de funcționare și fără a avea spectacole de folclor, considerăm că noi, ca autoritate a administrației publice județene, suntem obligați să dăm o mână de ajutor micilor fermieri și artizanilor, categorii sociale afectate de pandemie, și, respectând cu strictețe regulile necesare pentru limitarea efectelor epidemiei de COVID-19, să oferim clujenilor ocazia de a se bucura de reîntâlnirea cu tradiția”, a spus Alin Tișe, președintele CJ Cluj.

Organizat pe perioada a zece zile, din 9 până în 19 iulie, Târgul Produs de Cluj reunește 30 de întreprinzători clujeni care vor expune brânzeturi și preparate din carne, miere de albine, uleiuri presate la rece, lavandă, produse cosmetice și de igienă personală, sucuri, siropuri și gemuri naturale, turtă dulce, prăjituri și ciocolată de casă. Alături de acestea, vizitatorii târgului vor avea la dispoziție costume populare, bijuterii lucrate de mână, obiecte de marochinărie și jucării. 

Clujenii vor avea posibilitatea să viziteze târgul de luni până sâmbătă în intervalul orar 14.00-18.00 și duminica între 12.00 și 16.00. În conformitate cu normele legale în vigoare, accesul în târg va fi condiționat de acceptul măsurării temperaturii, purtarea măștilor de protecție și respectarea distanțării sociale. Accesul persoanelor cu temperatură peste 37.3 grade Celsius nu va fi permis din rațiuni de siguranță publică. Intrarea și ieșirea din târg vor fi marcate distinct pe toate laturile Pieței Avram Iancu și la fiecare stand vor fi amplasate dozatoare cu soluții pentru dezinfectarea mâinilor.

 

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

15 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

23 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

2 days ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

3 days ago