Sponsorizat
Categories: Eveniment

Profesor de la Babeș Bolyai, prins în timp ce lua mită. Lua chiar și 50.000 de lei mită

Sponsorizat
Sponsorizat

Un lector universitar de la Universitatea Babeș Bolyai Cluj – Centrul Universitar Reșița a fost prins în flagrant când lua mită de la studenți.Potrivit DNA, lectorul ar fi pretins în perioada 11 – 16 februarie mită de la 25 de masteranzi câte 600 de euro de fiecare, pentru promovarea examenului respectiv cu nota minimă, 1.200 euro pentru promovarea aceluiași examen cu nota maximă, 50.000 lei pentru cursurile de doctorat, potrivit G4Media.Suspectul Rudolf Cristian urmează să fie prezentat Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, anunță stiripesurse.ro.”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 21 februarie 2023, a suspectului RUDOLF CRISTIAN, lector universitar, doctor, în cadrul Universității ”Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca – Centrul Universitar Reșița, pentru comiterea a infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (25 de acte materiale).În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:În zilele de 11 respectiv 16 februarie 2023, suspectul Rudolf Cristian, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la 25 de masteranzi mai multe sume de bani, în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare atribuțiilor lui de serviciu (promovarea pe nedrept a unui examen restant la disciplina ”Evoluția și dezvoltarea Uniunii Europene”) sau pentru îndeplinirea unor acte corespunzătoare atribuțiilor de serviciu de cadru didactic.Concret, suspectul ar fi pretins de la fiecare masterand:– 600 euro pentru promovarea examenului respectiv cu nota minimă,– 1.200 euro pentru promovarea aceluiași examen cu nota maximă,– 50.000 lei pentru cursurile de doctorat.În contextul menționat mai sus, la data de 18 februarie 2023, suspectul Rudolf Cristian ar fi și primit sumele de 1.000 euro și 3.000 lei, iar în data de 20 februarie 2023 ar mai fi primit suma de 50.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.Suspectului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.La data de 21 februarie 2023, suspectul Rudolf Cristian urmează să fie prezentat Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea I.G.P.R. – Direcția de Operațiuni Speciale.Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.”, arată un comunicat DNA.

Source link

Facebook Comments Box
Diana Petrescu

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

1 day ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

1 day ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

2 days ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

3 days ago