Sponsorizat
Categories: Eveniment

Razie în trafic la Cluj. Câți vitezomani au rămas fără permis

Sponsorizat
Sponsorizat

Polițiștii clujeni au desfăşurat luni o acţiune în vederea prevenirii evenimentelor rutiere generate de depăşirea vitezei legal prevăzute şi efectuarea unor depăşiri neregulamentare.
Luni, 4 ianuarie, în intervalul orar 10.00 – 15.00, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene au desfăşurat o acţiune în vederea prevenirii evenimentelor rutiere generate de depăşirea vitezei legal prevăzute şi efectuarea unor depăşiri neregulamentare.

Poliţiştii au acţionat pe DN1C E576 pe tronsonul de drum Jucu – Răscruci -Bonţida şi pe DN 16, pe tronsonul Apahida – Mociu.

Cu ocazia activităţilor desfăşurate,  au fost depistaţi 26 de conducători auto care se deplasau cu o viteză neregulamentară, faţă de 11 dintre aceştia fiind luată măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, ca urmare a depăşirii vitezei prevăzute de lege cu peste 50 km/h.

Totodată, poliţiştii au depistat un conducător auto  în timp ce efectua o depăşire neregulamentară, acestuia fiindu-i suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

Pentru alte abateri săvârşite de către participanţii la trafic, au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale conform OUG 195/2002R.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago