Sponsorizat
Categories: Eveniment

Razie la Tarnița și Beliș. Au fost verificate peste 20 de ambarcațiuni

Sponsorizat
Sponsorizat

Polițiștii clujeni au desfășurat, în weekend, o serie de controale în zona lacurilor Beliș și Tarnița.
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică împreună cu reprezentanţi ai Autorității Navale Române, Oficiul de Căpitănie Dej au desfăşurat, duminică, o acţiune pe lacurile de acumulare Beliș – Fântânele și Tarnița.

Potrivit polițiștilor, acţiunea a avut drept scop prevenirea şi combaterea  activităților ilicite din domeniul transportului naval, silvic, protecției mediului, pescuit și acvacultură, precum şi prevenirea răspândirii virusului pestei porcine africane.

Totodată, poliţiştii au acţionat şi în vederea asigurării unui climat de siguranţă şi sănătate publică, în contextul stării de alertă.

În cadrul acţiunii au fost legitimate peste 40 de persoane şi au fost verificate 24 de ambarcaţiuni. Au fost constatate 6 infracţiuni conform Legii 191/2003, privind infracţiunile la regimul transportului naval.

De asemenea, în urma neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat un număr de 7 sancţiuni contravenţionale conform HG 876/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la regimul transporturilor navale.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago