Sponsorizat
Categories: Eveniment

Se redeschide pârtia din Feleac

Sponsorizat
Sponsorizat

Pârtia din Feleac a fost reamenajată și se deschide sambătă 8 februarie.
Administratorii pârtiei și-au mobilizat toate forțele aflate la dispoziție pentru a reamenaja pârtia, astfel toți iubitorii de sporturi de iarnă vor putea să schieze în apropierea Clujului începând de mâine, 08.02.2020. 

“Pentru iubitorii sporturilor de iarnă avem de „împrumutat” echipament complet de schi la doar 40 de lei. Preţul unei urcări cu teleschiul rămane neschimbat faţă de anul trecut, restaurantul din Pensiunea Teleschi vă asteaptă cu cele mai proaspete preparate şi specialităţi, dar în special cu tradiţionalul vin fiert. 

Persoanele care încă nu practică sporturi de iarnă au posibilitatea să învețe în deplină siguranță aceste minunate sporturi, instructorii școlii de schi Cetina fiind prezenți în permanență pe pârtie. Ședințele de învățat se organizează pe pârtia de începători, sau în țarcul de învățat și urcarea se face cu banda.
Când facem pauză de la schi, ne punem sângele în mișcare pe tubiiing!!! Fiind deschis după programul pârtiei, traseul de tubing cu colaci are o lungime de 120m și urcare se face cu banda.”, au declarat administratorii partiei.

Mai multe informaţii gasiţi accesând www.teleschi.ro sau pe pagina de facebook: https://www.facebook.com/Feleacu

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago