Sponsorizat
Categories: Eveniment

Seful NTT DATA: Clujul are nevoie de pasaje & De ce e bine sa se construiasca la Cluj – E fain la Cluj!

Sponsorizat
Sponsorizat

Cunoscutul om de afaceri, Daniel Metz, care a dezvoltat compania EBS, vanduta ulterior la NTT Data, a expus in emisiunea Cluj Politic, avantajele si dezavantajele orasului Cluj-Napoca, cat si perspectivele acestui oras.
”Dacă ne gândim că, în România, peste 90% de familii sunt proprietari, iar în Germania sunt sub 50%. Toată populația orașului a profitat de aceste prețuri. Practic a crescut averea întregii populații din Cluj. Acum să cumperi un apartament este mai scump ca în trecut, și nu e bine, dar să nu uităm că acum averea familiilor este mai mare.  Este bine să se construiască pentru că Clujul este în dezvoltare și atrage tineri, iar dacă închidem robinetul prețurile vor crește. Dacă analizăm Clujul și locuințele din jur vedem că am depășit 500.000 de locuitori. Avem nevoie de creșteri, dar să fie făcută sustenabil și să nu ne călcăm pe picioare. Cred că industria imobiliară din Cluj nu a pățit ca în 2009 când multe proiecte au intrat în faliment. Sigur că industria imobiliară este afectată pe această criză, dar nu a intrat în faliment, ci se construiește” a declarat Dr. Daniel Metz, președinte al Consiliului de Administrație NTT DATA România, la emisiunea Clujul Politic.
Ce spune omul de afaceri despre lipsa pasajelor in municipiul Cluj-Napoca?
Dacă ele nu vor exista în 5 – 15 ani vom rămâne blocați. Ceea ce mi-aș dori eu ca persoană fizică este ca noi să fi demarat astfel de proiecte acum 5 – 10 ani. Trebuie găsite niște măsuri cu impact imediat. Se iau măsuri, dar ar trebui acționat mai repede. Sunt situații similare în Europa cu cea de la noi și trebuie luate măsuri cu impact imediat a spus Daniel Metz, la Clujul Politic. 
La Cluj văd că nu este favorizată o astfel de soluție. Am trăit în Germania, într-un oraș mai mic decât Clujul, dar cu circulație intensă. Și acolo se stătea în trafic foarte mult.  Au identificat intersecțiile mari, care conduc la blocaje, și au făcut pasaje subterane si supraterane. În 2 ani au rezolvat problema. Nu știu dacă s-ar plia la Cluj această soluție, dar acolo așa s-au rezolvat. Și noi avem 10 intersecții mari a spus Metz, la Clujul Politic

Source link

Facebook Comments Box
Tudor Calinescu

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago