Sponsorizat
Categories: Eveniment

Statul român are două scenarii pregătite: „În scenariul rău, 10.000 de îmbolnăviri!”. Când ar urma să fie vârful epidemiei

Sponsorizat
Sponsorizat

Nelu Tătaru, secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii, anunţă că statul român estimează că se poate ajunge până la 10.000 de persoane infectate cu noul coronavirus.
“Şi noi avem studiile noastre, preconizările noastre. Ne gândim şi la un scenariu 4, ne gândim şi la un vârf în a doua jumătate a lunii aprilie, odată cu venirea şi ultimului val de cetăţeni români care sunt în Spania, precum şi a sărbătorilor de Paşte”, a spus Nelu Tătaru la Digi. El a înaintat o estimare de 10.000 de cazuri în “scenariul rău”.

Italia şi Spania, cele mai afectate ţări europene au sistemele sanitare depăşite din cauza numărului mare de infectări. Românii fac faţă în scenariul al treilea şi speră ca şi în scenariul al patrulea evoluţia infectărilor cu coronavirus să fie lentă.

„Evoluţia focarelor interne pe care le avem, mici, în tendinţă de a nu conflua şi o creştere lentă a numărului de cazuri dă posibilitatea, deocamdată, sistemului sanitar să-şi trateze pacienţii şi să putem completa paturile, după externare, cu cei care se vor confirma”, a spus Nelu Tătaru.

Există şi scenarul bun pentru români: evoluţie lentă şi persoane afectate din afara zonei de risc.

„Scenariul bun ar fi ca evoluţia spre scenariul 4 să se facă lent, cu un număr de cazuri care cresc spre 2.000, dar într-un ritm lent, cu o grupă de risc mai puţin afectată. La acest moment, vârstele extreme şi cu comorbidităţi n-au fost afectate”, a mai spus Nelu Tătaru.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago