Sponsorizat
Categories: Eveniment

“The Rock”, lovit de COVID-19. Actorul Dwayne Johnson și familia sa au fost testați pozitiv

Sponsorizat
Sponsorizat

Celebrul actor Dwayne Johnson, poreclit „The Rock”, a anunțat că el și familia sa au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19.
Actorul în vârstă de 48 de ani a anunțat într-o înregistrare video postată pe Instagram că el, soția și cele două fiice, în vârstă de 2 și 4 ani, au fost testați toți pozitiv în urmă cu trei săptămâni. 

”Soţia mea, Lauren, precum şi cele două fiice mici ale mele şi cu mine am fost testaţi pozitiv pentru COVID-19”, a spus el într-un mesaj video transmis pe Instagram.

”The Rock” a mărturisit că acesta a fost “unul dintre lucrurile cele mai dificile prin care a trebuit să trecem ca familie” și a povestit că fetițele au avut simptome ușoare vreo două zile, în schimb, pentru el și soția sa, Lauren , lucrurile au stat cu totul altfel.

”Acesta a fost unul dintre lucrurile cele mai dificile prin care a trebuit să trecem ca familie (…) Sunt însă fericit să vă spun că toată familia suntem acum bine. Gata. Suntem de cealaltă parte a bolii, nu mai suntem contagioși și cu toții suntem – slavă Domnului – sănătoși”, a povestit actorul. 

Dwayne a afirmat că familia sa a fost contaminată de prieteni foarte apropiaţi și le-a transmis fanilor că este optimist în ceea ce privește găsirea în viitor a unui vaccin, însă a subliniat că acum trebuie avută prudenţă în fața virusului.

”Cred că peste un an-doi lucrurile vor arăta diferit, însă asta va fi atunci. Acum trebuie să vă protejați – purtaţi măşti şi întăriţi-vă sistemul imunitar și gândiți-vă bine atunci când primiți pe cineva acasă – să fie testați” și-a sfătuit Dwayne Johnson fanii.

 

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago