Sponsorizat
Categories: Eveniment

Tribunalul Cluj: „A recunoscut că şi-a strâns iubita de gât până nu a mai mişcat”. Filmul crimei

Sponsorizat
Sponsorizat

Tribunalul Cluj a arătat în motivarea deciziei de arestare preventivă a lui Bone Ferenc că acesta reprezintă un pericol pentru societate, în condiţiile în care e bănuit că a sugrumat patru femei şi a recunoscut că a strâns-o de gât pe Beata Molnar până ce aceasta nu a mai mişcat.„Împotriva inculpatului există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că este autorul infracţiunii ce i se impută, de altfel el recunoaşte că a strâns victima M. B. cu mâinile de gât până când aceasta nu s-a mai mişcat”, se arată în decizia judecătorilor, potrivit adevarul.ro.„La acest moment există trei femei, două care au dat declaraţie, şi a treia despre care inculpatul i-a spus cuiva că a strâns-o de gât, despre care se poate afirma că au fost agresate de inculpat în aceeaşi modalitate în care victima M. B. a fost ucisă. În mod cert, o persoană care este bănuită de faptul că a sugrumat patru femei este o persoană care este periculoasă pentru societate în general, dar mai ales pentru potenţialele partenere. Agresiunile faţă de fostele prietene s-au accentuat pe măsură ce trecea timpul şi avansa relaţia, atât dacă analizăm situaţia unei singure femei, cât şi dacă vom compara agresiunile exercitate faţă de toate în funcţie de ordinea relaţiilor. Totul a culminat cu presupusa ucidere a ultimei partenere”, susţin judecătorii.În motivare se arată cum s- a petrecut fapta: „în perioada 21/22.05.2022, la o oră nestabilită, dar în intervalul 18:30 – 02:58, deplasându-se cu autovehiculul marca Dacia cu nr. …… pe mai multe trasee pe arealul comunelor Gilău, Beliş, Răchiţele, Mărgău, Căpuşu Mare, Dealu Mare, Mănăstireni, Mărişel, Măguri (jud. Cluj), la un moment dat, a exercitat agresiuni fizice asupra victimei Molnar Beata, respectiv i-a comprimat căile aeriene superioare, manevre care au condus la decesul victimei prin asfixie mecanică”.După săvârşirea faptei, s-a întors în Cluj-Napoca, iar ulterior s-a deplasat către Oradea, a transportat cadavrul victimei M. B. în autovehiculul anterior menţionat, iar în intervalul orar 07.57 – 10.41 (22.05.2022) l-a abandonat într-un areal dintre localităţile Corniţel şi Borod, jud. Bihor, pe un drum lăturalnic, în spatele unei staţii de carburanţi dezafectată, denumită popular „C.”. 

Source link

Facebook Comments Box
Diana Petrescu

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago