Sponsorizat
Categories: Eveniment

UBB dezvolta un program academic in Psihologie-Stiinta cognitiva – E fain la Cluj!

Sponsorizat
Sponsorizat

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) dezvoltă un nou program academic în Psihologie-Știință cognitivă (Psychology-Cognitive science), care este planificat din anul universitar 2022-2023, la nivel de licență, doar în limba engleză.
Știința cognitivă reprezintă un demers interdisciplinar complex care a revoluționat cunoașterea umană începând cu mijlocul secolului XX, devenind în timp o specialitate fundamentală a psihologiei moderne. Mutarea s-a produs în timp, de la focalizarea inițială pe cercetare științifică multi/inter/transdisciplinară, până la a deveni o specializare de sine stătătoare, organizată inițial educațional mai ales la nivel de master/doctorat/postdoctorat, dezvoltată apoi mai mult, ca specializare cu implicații practice și/sau ca un cadru general de pregătire științifică, organizată astăzi educațional și la nivel de licență.
„Programul, organizat de Departamentele de Psihologie, respectiv, Psihologie clinică și psihoterapie, are ca misiune centrală o formare inițială de înaltă calitate a viitorilor specialiști din domeniul psihologiei și al științelor cognitive conexe (neuroștiinte cognitive, informatică, lingvistică cognitivă, logică și epistemologie). Ca obiectiv specific, programul își propune să asigure o pregătire interdisciplinară robustă, care să faciliteze înțelegerea și operarea cu cunoștinte fundamentale specifice psihologiei și științelor cognitive, în vederea valorificării lor în contexte știintific-investigative și practic-aplicative”, declară decanul Facultatii de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul UBB, prof. univ. dr. Adrian Opre.
La rândul său, rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, subliniază că „psihologia clujeană a fost, de la fondarea din 1919, una profund științifică/experimentală, iar după Revoluția din 1989 a fost organizată dominant în paradigma „cognitivă”, pe același fond științific/experimental. Programele noastre doctorale și masterale sunt de ani buni organizate „cognitiv-experimental”, lucru care a poziționat psihologia clujeană prima și singura din țară și în top 500 la nivel internațional (în psihologie și/sau în psihologie și științe cognitive). Acest program extins acum la nivel de licență ne permite: (1) să integrăm mai bine expertiza existentă la nivelul UBB (psihologie, informatică, filosofie, lingvistică, biologie etc.) și să colaborăm mai strâns la nivel național (cu colegii din Academia Română și din Universitatea din București – care au pornit, la rândul lor, un astfel de program la nivel de licență), (2) să pregătim specialiști cu o pregătire științifică mai integrativă, capabili să abordeze probleme teoretice și/sau practice complexe și/sau să se superspecializeze prin programe de master/doctorat, în cunoștință de cauză, la nivel de vârf (ex. știinte cognitive clinice, inteligență artificială, neuroștiințe cognitive, lingvistică computațională, filosofia minții etc.) și (3) să constituim o platformă competitivă de internaționalizare a UBB.  Extinderea de la nivel de „graduate” la „undergraduate” a pregătirii în științe cognitive corespunde unor tendințe recente similare la nivel internațional. În plus, acest demers se completează perfect cu Institutul BrainQ, dedicat  neuroștiințelor cognitive (https://news.ubbcluj.ro/brainq-inspire-ubb-dezvoltari-de-anvergura-internationala-in-neurostiinte-cognitive-si-imagistica-de-rezonanta-magnetica-irm-in-cadrul-scolii-academice-de-sanatate-a-ubb/), într-o integrare adecvată a educației, cercetării științifice și relației cu mediul socio-economic.”

Source link

Facebook Comments Box
Tudor Calinescu

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

12 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

20 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

2 days ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

3 days ago