Sponsorizat
Categories: Eveniment

Un nou festival pe Cluj Arena, în această vară

Sponsorizat
Sponsorizat

Județul Cluj și stadionul Cluj Arena, vor fi, în perioada 15-16 iulie 2022, gazda unui nou festival de muzică, primul de acest gen din România: 𝙃𝙚𝙖𝙧𝙩𝘽𝙚𝙖𝙩𝙨♥️𝙁𝙚𝙨𝙩𝙞𝙫𝙖𝙡.Fiind gândit ca un produs cultural inedit, cu un concept nou, evenimentul este centrat în jurul valorilor creștinismului și al bucuriei în vremuri de nesiguranță, dar și a unității, indiferent de confesiunea religioasă.
Având un caracter ecumenic, 𝙃𝙚𝙖𝙧𝙩𝘽𝙚𝙖𝙩𝙨♥️𝙁𝙚𝙨𝙩𝙞𝙫𝙖𝙡 nu se afiliază unui anumit cult religios, motiv pentru care acesta se adresează tuturor celor interesați, dar în special tinerilor și familiilor.Timp de două zile Cluj Arena va fi transformată într-un spațiu „kids friendly”, cu spații de joacă pentru copii, în care fiecare participant se va putea simți bine. Este important de știut faptul că nu se vor comercializa niciun fel de băuturi alcoolice sau produse pe bază de tutun.𝙃𝙚𝙖𝙧𝙩𝘽𝙚𝙖𝙩𝙨♥️𝙁𝙚𝙨𝙩𝙞𝙫𝙖𝙡 are în prim-plan genul muzical „Christian Pop-Rock”, un stil contemporan născut în anii 1960, în perioada revitalizării religioase din Statele Unite ale Americii. Pe scena amenajată în interiorul Cluj Arena vor urca peste 10 formații🎷 din țară și din străinătate, artiști renumiți în industria internațională de profil, precum:✅Jeremy Camp (SUA),
✅Planet Shakers (Australia),
✅Austin French (SUA),
✅4UBAND (Ucraina),
✅Tabăra 477 (România)
✅Sanctus Pro Deo (România).Alături de ei, speakeri precum Nick Hall și John Maxwell – unul dintre cei mai cunoscuți experți mondiali în leadership, vor aduce experiența lor remarcabilă de lideri și de predicatori.
Acest nou eveniment găzduit de Cluj Arena se alătură celor de tradiție care au loc în mod recurent pe acest stadion, precum Untold sau Sports Festival, dar și numeroaselor competiții sportive care atrag anual sute de mii de spectatori.Beneficiind și de o poziționare extrem de avantajoasă și de facilități și dotări moderne, stadionul Cluj Arena a devenit, treptat, kilometrul zero al sportului, muzicii și al distracției din întreaga Transilvanie, fapt care justifică, încă o dată, importanța acestui edificiu în viața socială a clujenilor și nu numai!

Source link

Facebook Comments Box
Diana Petrescu

Recent Posts

Restricții de trafic în Grigorescu: Trasee CTP deviate din 15 aprilie din cauza lucrărilor din Piața 14 Iulie

Cartierul Grigorescu intră din nou în „șantier activ”, iar harta transportului public se redesenează temporar.…

3 days ago

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

3 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago