Sponsorizat
Categories: Eveniment

Un pacient confirmat cu noul coronavirus s-a spânzurat în spital

Sponsorizat
Sponsorizat

Un pacient al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a fost găsit spânzurat în toaleta unității sanitare. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 76 de ani din județul Mehedinți care era internat în spital deoarece fusese confirmat pozitiv la testul COVID-19.
Conform unor surse neoficiale, bărbatul era diagnosticat pozitiv cu coronavirus și internat la Boli Infecțioase, conform realitateadesibiu.net.

Bărbatul în vârstă de 76 de ani, domiciliat în județul Mehedinți, a fost găsit în cursul dimineții de luni decedat în incinta Spitalului.

“În fapt, la data de 11 mai, în jurul orei 04,20, un cadru medical a sesizat telefonic Poliția Municipiului Sibiu cu privire la faptul că un pacient a fost găsit decedat în interiorul unui grup sanitar. Echipa operativă care s-a deplasat la fața locului, însoțită de un medic legist, a constatat decesul”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

În jurul orei 04,20, un cadru medical a sesizat telefonic Poliția Municipiului Sibiu cu privire la faptul că un pacient a fost găsit mort în baie. Echipa operativă care s-a deplasat la fața locului, însoțită de un medic legist, a constatat decesul. Polițiștii spun că nu există suspiciuni cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni cu violență.

Surse locale spun că pacientul s-a spânzurat după ce a fost confirmat cu noul coronavirus.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Dosar penal după accidentul de pe Calea Moților: șofer cercetat pentru ucidere din culpă

Ancheta în cazul accidentului rutier produs luni, 16 martie 2026, pe Calea Moților a fost…

6 hours ago

Zi de foc în Cluj. Pompierii au intervenit la 10 incendii de vegetație într-o singură zi

Pompierii din Cluj County au avut o zi extrem de dificilă sâmbătă, după ce au…

23 hours ago

Accidentul de Luni pe Calea Moților din Cluj: ce s-a întâmplat cu femeia rănită pe trotuar

Un accident rutier produs luni după-amiază pe Calea Moților s-a încheiat cu deznodământ tragic. O…

1 day ago

Zeci de turiști salvați de pe munte în doar 24 de ore. Intervenții Salvamont și în Cluj, 17 persoane au ajuns la spital

Ultima zi a fost una extrem de aglomerată pentru salvatorii montani din România. Echipele Salvamont…

2 days ago

Motociclist prins cu 138 km/h într-o localitate (Luna) din Cluj. Poliția avertizează la începutul sezonului moto

Un motociclist din Turda a fost surprins circulând cu o viteză extrem de mare într-o…

2 days ago

Clujul aprobă un nou cartier pentru aproape 800 de locuitori. Accesul se face pe o stradă de doar 4 metri

Un nou proiect imobiliar de amploare a primit aviz favorabil în cadrul Comisia Tehnică de…

4 days ago