Sponsorizat
Categories: Eveniment

Universitatea și CFR merg din nou împreună în sferturile de finală ale Cupei României

Sponsorizat
Sponsorizat


“Studenții” au încheiat Grupa B pe primul loc, în timp ce “feroviarii” ocupă cea de-a doua poziție.
Elevii lui Ioan Ovidiu Sabău nu au întâpinat probleme în fața unei echipe extrem de modeste și s-au impus cu 4-0. În schimb, trupa lui Andrea Mandorlini nu a impresionat în Giulești, ba chiar a fost dominată în multe momente, dar a obținut rezultatul de care avea nevoie, o remiză, 0-0.

“Studenții” s-a distrat la Botoșani
După doar 5 minute de la fluierul de start, Simion a recuperat excelent un balon și mai apoi i-a pasat lui Stoica, iar atacantul a reluat din cădere în plasa porții gazdelor. După minute bune în care FC Botoșani părea că poate obține egalarea, elevii lui Ioan Ovidiu Sabău au beneficiat de un penalty.

Elvis Manu și-a asumat răspunderea, a executat tare, pe mijlocul porții și a încris primul său gol pentru Universitatea Cluj. Așadar, scorul pauzei a fost 2-0.

Același Manu a avut șansa dublei în startul actului secund, dar a ratat cu poarta goală (56). În schimb, Ianis Stoica nu a ratat ocazia de a demonstra din nou că e în mare formă, a profitat o eroare a lui Șeroni și a marcat (60).

Până la final, Marco Fossati a reușit și el primul gol și în alb și negru, cu o execuție la vinclu (77), iar Universitatea Cluj s-a impus cu 4-0 la Botoșani și a încheiat Grupa B din Cupa României pe primul loc.

Băieții lui Mandorlini au rezistat pe terenul Rapidului
În Giulești, jocul a fost unul echilibrat timp de o jumătate de repriză. Gazdele au semnat prima ocazie, prin Valle, iar Sava s-a opus (22). Spre finalul primei părți, clujenii au preluat inițiativa, dar scorul pauzei în capitală a fost 0-0.

În cea de-a doua parte, tot Rapid a avut ocaziile mai mari. Mai întâi Ioniță a trimis din interiorul careului (63) pentru ca Funsho să reia din apropiere (69), dar Sava a intervenit salvator de fiecare dată.

Spre final, clujenii au fost înghesuiți în propria treime, CFR a rezistat asalturilor Rapidului, jocul s-a încheiat 0-0, iar formația pregătită de Andrea Mandorlini se califică în sferturile de finală ale Cupei României.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago