Sponsorizat
Categories: Eveniment

Veşti bune de la spitalul din Belgia, unde a fost transferat medicul-erou

Sponsorizat
Sponsorizat

Au apărut veşti noi despre starea lui Cătălin Denciu, medicul-erou rănit în urma tragediei de la Spitalul din Piatra Neamţ. Ministrul Sănătăţii spune că acesta ar putea fi detubat săptămâna viitoare.
În seara de 14 Noiembrie,10 bolnavi de COVID-19 şi-au găsit sfârşitul, după ce secţia de terapie intensivă în care se aflau internaţi, a luat foc. Cătălin Denciu era de gardă în momentul în care flăcările au mistuit salonul şi a încercat să îi salveze pe pacienţi. Acesta a suferit arsuri grave pe 75% din corp şi a fost transferat după 12 ore, la spitalul Militar Regina Astrid, din Belgia.

La opt zile de la internare, medicul urmează să fie detubat săptămâna viitoare.

„Starea este staţionară, este echilibrat hemodinamic şi hidroelectrolitic. I se face toaletarea arsurilor în fiecare zi, dimineaţa şi seara, se practică şi procedee de dializă, urmând ca săptămâna viitoare să se intervină şi chirurgical pentru anumite intervenţii de excizie-grefare, cu posibilitatea detubării lui la sfârşitul săptămânii viitoare”, spune Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii.

Mai mult, soţia lui îl va putea vizita. „Vorbim şi cu familia. În decursul săptămânii viitoare, soţia lui va merge în Belgia, anunţată de medicii belgieni că soţul ei ar putea fi detubat”, adaugă ministrul.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago