Sponsorizat
Categories: Eveniment

Viitorii polițiști din Cluj-Napoca, umiliți. Au primit uniforme noi cu câteva numere mai mari sau mai mici / „Schimbați-le între voi, că altele nu mai primiți”

Sponsorizat
Sponsorizat

Viitorii agenți de poliție au rămas dezamăgiți când au observat că uniformele cele noi pe care le-au primit recent nu erau pe mărimea lor. 
Elevii Școlilor de Agenți de Poliție din Cluj-Napoca și Câmpina sunt nevoiți să facă schimb de uniforme între ei pentru că nu au primit de la început haine pe mărimea lor, deși s-au realizat în prealabil măsurători de către reprezentanții firmelor producătoare.

Sindicatul Europol a sesizat acest lucru și a povestit într-o postare pe rețelele de socializare cum s-a întâmplat acest lucru.

„Umilință și bătaie de joc pe zeci de milioane de euro din fonduri publice. Aceasta este prima lecție pe care viitorii agenți de poliție o învață în preajma ultimelor examene de absolvire a Școlilor de Agenți de Poliție Cluj Napoca/Câmpina.

În aceste zile, viitorii noștri colegi și-au ridicat noile uniforme de la magaziile școlii. Însă ceea ce a fost inițial entuziasm s-a transformat în dezamăgire. Majoritatea elementelor de uniformă, fie că e vorba de pantaloni, jachete, geci etc. nu sunt pe mărimea polițiștilor. Asta după ce s-au realizat măsurători de către reprezentanții firmelor producătoare care au încasate milioane de euro.

Iar când au îndrăznit să „comenteze” și să pretindă schimbarea reperelor care nu le vin ca mărime, au început intimidările și amenințările voalate ale celor care de altfel ar fi trebuit să se preocupe cel mai mult ca procesul de echipare să se realizeze în condiții optime.

Mai mult, conducerea școlii a dispus ca uniformele să nu mai fie acceptate la retur, și le-au spus viitorilor polițiști să le schimbe între ei.

În final, putem trage mai multe concluzii dureroase:


Umilința este principiul după care sunt tratați viitorii polițiști;
Încă de pe băncile școlii sunt învățați ce este „orientarea” și cum se face „bișniță” cu elementele de uniformă;
Este foarte suspectă pasivitatea și chiar imixtiunea reprezentanților școlilor de agenți de poliție care refuză sa retragă elementele de uniformă care nu corespund;

Este mai actuală oricând expresia «mergem înainte, că înainte era mai bine»”, a povestit Sindicatul Europol într-o postare.

La scurt timp, conducerea Școlii de Agenți de Poliție “Vasile Lascăr” Câmpina, a oferit un prim răspuns. Astfel, directorul unității de învățământ a confirmat existentă unor probleme legate de măsurile necorespunzătoare ale noilor uniforme, iar în cel mai scurt timp se vor organiza noi măsurători pentru fiecare element din ținută.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Un Adio Dureros: Taximetria din Cluj-Napoca a Pierdut un Coleg Drag

Astăzi, o veste tristă a cutremurat comunitatea taximetriștilor din Cluj-Napoca, lăsând în urmă un gol…

4 days ago

Noua imagine a Sora Shopping Center: transparența ca strategie de mediere urbană

O randare recentă oferă o primă privire asupra modului în care ar putea arăta Sora…

6 days ago

Elev de la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” Dej, admis în Mensa România: în top 2% la nivel mondial

Colegiul Național „Andrei Mureșanu” din Dej conform dejeanul.ro, marchează o nouă performanță de excepție. Gabriel…

2 weeks ago

Ungaria modifică Constituția: genul legal este definit exclusiv ca masculin sau feminin

Ungaria a adoptat o modificare constituțională prin care genul legal este recunoscut exclusiv ca masculin…

2 weeks ago

Timp pentru familie și cumpărături planificate: programul supermarketurilor de Crăciun 2025 și Anul Nou 2026

Sărbătorile vin cu miros de cozonac, luminițe și timp prețios petrecut alături de cei dragi…

3 weeks ago