Sponsorizat
Categories: Eveniment

Wizz Air introduce noi zboruri din Cluj către Marea Britanie

Sponsorizat
Sponsorizat

Compania aeriană Wizz Air lansează o nouă destinaţie din Cluj-Napoca spre Leeds, Marea Britanie, începând din sezonul de iarnă al acestui an. Zborurile spre Leeds vor fi operate din octombrie, pentru început cu două frecvențe pe săptămână, în zilele de luni şi vineri, iar începând cu luna martie 2023, zborurile vor fi operate cu 3 frecvențe săptămânale, potrivit unui comunicat de presă al aeroportului ’’Avram Iancu’’ din Cluj-Napoca.’’Avem convingerea că zborurile spre al treilea oraş ca mărime din Marea Britanie se vor bucura de aprecierea pasagerilor, având în vedere faptul că Leeds este un mare centru universitar, iar Marea Britanie conduce topul internaţional în ceea ce priveşte preferinţele pasagerilor care aleg să călătorească de pe Aeroportul Internaţional Cluj’’, a spus David Ciceo, directorul general al aeroportul internaţional ’’Avram Iancu’’ Cluj, într0un comunicat de presă.Pasagerii aeroportului din Cluj au posibilitatea de a călători spre peste 45 de destinaţii unice oferite de către operatorii aerieni.Din 29 septembrie au fost reluate şi zborurile companiei aeriene Wizz Air spre Abu Dhabi, operate cu 1 frecvenţă săptămânală în luna octombrie în fiecare joi, iar din luna noiembrie vor fi operate câte 2 zboruri pe săptămână.Spre finalul anului, din 7 decembrie 2022, de pe aeroportul clujean compania aeriană Wizz Air are programate spre operare zboruri spre Perugia, capitala regiunii Umbria din Italia, care vor fi efectuate cu 2 frecvenţe săptămânale.

Source link

Facebook Comments Box
Diana Petrescu

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago