Sponsorizat
Categories: Eveniment

Zeci de amenzi în trafic, în doar câteva ore pe drumurile din Cluj. Cinci vitezomani au rămas fără permis

Sponsorizat
Sponsorizat

Polițiștii rutieri au dat zeci de amenzi în urma unui control desfășurat, marţi, pe şoselele din Cluj.
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej, alături de cei ai Secției 5 Poliție Rurală au desfășurat o acțiune, marţi, pentru reducerea numărului de accidente rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză, precum și a indisciplinei participanților la trafic.

Activitățile de control derulate în intervalul orar 09.00-12.00, respectiv 18.00-21.00, pe raza municipiului Dej, pe DN 1C și DN 18B au condus la constatarea și aplicarea unui număr de 75 de sancțiuni contravenționale, 20 dintre acestea pentru depășirea vitezei regulamentare, în acest context fiind reținute 5 permise de conducere.

Prevenirea accidentelor de circulație a fost principalul obiectiv urmărit în cadrul acțiunii, pe durata acesteia nefiind înregistrat niciun eveniment rutier de acest fel.

Activitățile rutiere de prevenire și reducere a riscului rutier rămân în continuarea o prioritate, astfel că polițiștii vor continua acțiunile și în perioada următoare.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago