Sponsorizat
Categories: Info

CFR, pe cale să aibă o sponsorizare record pentru fotbalul românesc

Sponsorizat
Sponsorizat


Clubul CFR Cluj urmează să semneze un contract sponsorizare record pentru fotbalul românesc, cu o companie din străinătate care dorește să devină astfel cunoscută în Europa.
Performanțele formației din Gruia din ultimii doi ani, cucerirea celor două titluri interne consecutive și mai ales calificarea în primăvara Europa League, în urma unui parcurs început din turul doi preliminar, a atras atenția asupra sa, conform GSP.

O firmă importantă care urmează să vină să investească la Cluj, dar care dorește să devină rapid cunoscută în Europa, este gata să semneze cu CFR Cluj un contract de sponsorizare fără precedent în fotbalul românesc: 16 milioane de euro în doi ani.

Înțelegerea dintre cele două părți ar urma să fie anunțată curând, cel mai probabil chiar până la revenirea echipei din cantonamentul din Spania, care se va încheia în 25 ianuarie.

Conform unor surse din apropierea grupării din Gruia, firma respectivă ar urma să vină cu o sponsorizare de 7 milioane de euro în primul an. Iar pentru cel de-al doilea, suma ar urma să crească, ajungând la 9 milioane de euro.

Parteneriatul s-ar putea extinde și mai departe, cu o singură condiție: echipa lui Dan Petrescu să reușească să ajungă și anul acesta în grupele unei competiții europene. Există indicii că acesta ar fi fost și unul dintre motivele pentru care tehnicianul a ales să ignore orice altă ofertă care a sosit pe adresa sa în această iarnă și să continue alături de CFR.

Vestea a ajuns și la jucători. După ce, în ultimii doi ani, au existat episoade în care aceștia s-au plâns de întârzieri cu plata salariilor sau achitarea primelor după rezultatele din cupele europene, aceste griji ar putea să dispară.

Întrebat despre zvonul că CFR ar urma să aibă un buget-record în acest an, Ciprian Deac a reacționat, zâmbind: “Așteptăm să vedem ce va fi. Da, e bine să fie stabilitate, pentru că asta ne dă încredere. E bine să știi că la data stabilită ai salariul în cont. Fiecare jucător are familie și pentru asta muncim”.

Conform Prosport, sponsorizarea ar ajunge la 20 de milioane de euro. 15 milioane de euro a încasat deocamdată CFR de la UEFA, în urma traseului european început vara trecută, la Astana. 

Source link

Facebook Comments Box
Tudor Calinescu

Recent Posts

Dan Petrescu, operat de urgență. Problemele de sănătate l-au ținut departe de bancă

Vești îngrijorătoare despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu. Fostul antrenor al CFR Cluj…

44 minutes ago

INTERSPORT vine în RIVUS Cluj-Napoca, unul dintre cele mai mari proiecte de regenerare urbană din România

Proiectul mixed-use RIVUS Cluj-Napoca, dezvoltat de companiile IULIUS și Atterbury Europe, continuă să atragă branduri…

7 hours ago

Keanu Reeves dă lovitura verii: apare la Electric Castle 2026, alături de un lineup uriaș

Ediția din 2026 a Electric Castle vine cu una dintre cele mai neașteptate apariții din…

8 hours ago

Disperare în Cluj-Napoca: Nou protest anunțat în Someșeni pentru scoaterea traficului greu

Zidurile caselor se crapă, iar drumurile rezidențiale sunt distruse de camioane de 65 de tone.…

1 day ago

Dosar penal după accidentul de pe Calea Moților: șofer cercetat pentru ucidere din culpă

Ancheta în cazul accidentului rutier produs luni, 16 martie 2026, pe Calea Moților a fost…

1 day ago

Zi de foc în Cluj. Pompierii au intervenit la 10 incendii de vegetație într-o singură zi

Pompierii din Cluj County au avut o zi extrem de dificilă sâmbătă, după ce au…

2 days ago