Sponsorizat
Categories: Prin Oras

AZI E ZIUA ANTICORUPŢIEI. CORUPTE

Sponsorizat
Sponsorizat

Azi este Ziua Anticorupţiei. Toţi şpăgarii din politică şi somnoroşii-n post din procuraturi s-au reactivat să ne vorbească despre cât ar vrea ei, de-ar putea, să vrea şi-ar putea, undeva în Şambala, să se lupte cu corupţia.Dar rana din lege nu-i lasă. “Rana” fiind cea care, cât de cât, mai reduce din avântul procurorului de-a interveni cu toporul prin interpretări şi cu compunerea de preşcolar în redactarea de rechizitorii despre “indicii temeinice” pe care le trimit ei goarnelor din mass media pentru a le transforma în sentinţe.Că muncă cinstită fără interceptări şi indicaţii de la SRI şi protocoale de colaborare prin care cel acuzat să nu mai aibă acces la “indiciile temeinice” din propriul dosar, să-şi facă o apărare, nu se poate. Dar se poate să fie strânşi de ouţe diverşi judecători, fie să-şi recuze sentinţe definitive şi irevocabile, fie să dea altele, prin care “statul paralel” să-şi rezolve partipriurile politico-economice.Da, România pute de corupţie – de la opincă până la vlădică. Dar nu e singură pe lume.A zis-o clar şi fosta şefă a DNA, fecioara de fier a anticorupţiei, Laura Codruţa Kovesi, actuala procuror şef a Procuraturii Anticorupţie Europene: “Nu există ţară din Uniunea Europeană fără corupţie. Fraudele cauzează bugetului UE pierderi anuale de 500 de milioane de euro”.Citez: “În prezent, mulţi bani ajung în sectorul sănătăţii şi riscul de fraudă este mare. Guvernele nu anunţă concursuri de licitaţii publice. Nu există suficient control, nu există transparenţă”, a spus şefa Parchetului European pentru ziarului elveţian Neue Zurcher Zeitung şi a adăugat că, în cazul achiziţiilor publice, Parchetul se loveşte constant de mită şi dobândire de foloase personale.A mai declarat că: “Nici o ţară din Europa nu este curată” şi că “nu rezultă că există mai multă corupţie în Europa de Est decât în Europa de Vest” – asta ca să terminăm cu povestea despre “ca la noi, la nimenea”.Explicaţia la îndemână este una economică (“banii vorbesc”, ca de obicei). Citez: “În interiorul UE, exporturile şi importurile trebuie echilibrate. Explicaţia este una: fraudă masivă cu TVA. Aceste cifre nu arată nici o diferenţă între statele membre. De asemenea, din cazurile de care ne ocupăm noi, nu rezultă că există mai multă corupţie în Europa de Est decât în Europa de Vest”.Azi fiind Ziua Anticorupţiei, s-a reactivat (măcar o dată pe an, aşa şi cum sunt ei mari patrioţi doar de Ziua Naţională a României), anticoruptul în factorii politici şi şefuleţii numiţi politic prin structurile de forţă.Șeful DNA, Crin Nicu Bologa, susține că instituția pe care o conduce are un deficit de personal destul de mare.Dacă erau mai mulţi procurori, sigur ajungea să şi-l cerceteze, cu finalizarea corectă, şi pe cuscrul său. Dar n-a fost să fie, aşa că cuscrul e, corupt cum e, din nou primar.În fiecare an, pe Crin Bologa îl loveşte amnezia şi-l dă tupeul afară din somnul călduţ al funcţiei de şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Acum un an era “revoltat” şi “frustrat” de faptul că românii încă dau votul unor politicieni care sunt fie trimiși în judecată sau condamnați în primă instanță, fie cu sentințe definitive ispășite pentru fapte de corupție comise în funcții publice. Cuscrul şefului DNA tocmai ce fuses reales primar din postura de persoană condamnată în prima instanţă – dar ce mai contează asta? Tupeul e tupeu şi maimuţa tocmai de aceea se caţără cât mai sus în copac: să ne arate fundul.Socrul fiicei sale este primarul oraşului Şimleul Silvaniei, Septimiu Ţurcaş, reales pentru al cincilea mandat, deşi tocmai ce fusese condamnat în prima instanţă la trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu.Dar penalul “famigliei” nu e atât de penal ca al altor “famiglii”.Dar, care e, de fapt, adevărata problemă a lui Crin Bologa?Păi nu mai poate face el însuşi “selecţia” procurorilor care ar vrea să lucreze în DNA, că l-a lovit la obiectivul “obedienţă” şi “loialitate faţă de ce zice şeful” (“că, ai grijă, bă, mucea, nu ai vechimea necesară, odată zbori înapoi la parchetul de pe lângă judecătoria ta”), “contrareforma din Justiţie”.Citez: “În perioada 2017-2019, așa numita reformă care, de fapt, a fost o contra-reformă în justiție, a făcut ca procedura de selectare a acestor procurori să nu mai aparțină DNA. Este o procedură greoaie, aparține CSM. Mă refer la procurorii cu funcție de execuție, nu la cei cu funcție de conducere. De asemenea, dacă în 2019 vechimea necesară pentru a ajunge în DNA a unui procuror era de 6 ani, în prezent și ca urmare a unei decizii a Curții Constituționale, această vechime este de 12 ani, deci bazinul de selecție s-a redus foarte mult”, a spus Crin-Nicu Bologa.Ziar de Cluj, într-o anchetă semnată de Liviu Alexa, a arătat cum au dormit procurorii DNA cu capul pe dosărele şi ceiuţ fad de anticorupţie în ultimii doi ani. Cum au evitat cei de la DNA și Crin Bologa marea corupție în ultimele 633 de zile, într-un Top 30 de „cazuri” penibile instrumentate în ultimii 2 ani. “DNA a avut numai ținte ”dure”: primari de comune, inspectori de duzină de la Protecția Consumatorului, ciorditori de fonduri europene pe ferme apicole și șpăgari de Liga a 2-a”. Practic, şi-au luat salariile degeaba.Azi este Ziua Anticorupţiei. Şi-a smuls şi preşedintele Iohannis nişte timp între două partide de golf la Pianul Mare şi una de schiat pe unde-o fi zăpada mai mare, să ne zică bla-bla-bla, legi clare, bla-bla-bla, anticorupţie, bla-bla-bla – asta în contextul în care încă mai este beneficiarul uzufructului unui fals şi uz de fals condamnat ca atare de o decizie definitivă şi irevocabilă a Justiţiei.Iar DNA încă mai plânge după interceptările din dosare pe care i le servea SRI. Cu dedicaţie.Asta în contextul în care Înalta Curte de Casație și Justiție a respins definitiv recursul DNA în procesul în care structura anticorupție contesta raportul referitor la abuzurile comise de propriii procurori în dosarele care au vizat magistrați.Raportul a fost întocmit de Inspecția Judiciară în 2018 și aprobat de plenul Consiliului Superior al Magistraturii, garantul constituțional al independenței justiției, în octombrie 2019. Raportul care dezvăluie abuzurile DNA stă și la baza avizării negative de către CSM a proiectului de lege privind desființarea SIIJ.Azi e Ziua Anticorupţiei. Ar fi trebuit să o ştim şi noi. Ar fi trebuit să vedem şi altceva decât faptul că procurorii sunt folosiţi în lupte politice pe post de măciucă şi de “moderator” de pretenţii economico-financiare.Şi, gata!

Source link

Facebook Comments Box
Alex Campian

Recent Posts

Poliția Română, prezentă la datorie în zona Tarnița: „Acționăm pentru ca weekendul să se încheie în siguranță, nu cu neplăceri

Într-o postare publicată pe rețelele de socializare, Poliția Română anunță că acționează și în acest…

9 hours ago

🐾 Primăria Cluj-Napoca permite accesul cu animale de companie în instituțiile publice

🐾 Cluj-Napoca: Acces permis pentru animalele de companie în instituțiile publice Un pas important spre…

2 days ago

Cum ajungi rapid la Electric Castle 2025: tren, autobuz sau mașină? Ghid complet pentru Bonțida

Electric Castle 2025 revine între 16–20 iulie la Castelul Banffy din Bonțida, cu un line-up…

3 days ago

Kids Thursday revine la Iulius Mall Cluj – Teatru de păpuși gratuit în aer liber, toată vara!

Spectacole magice pentru cei mici, în fiecare joi din vară, la Iulius Mall Cluj! Vara…

3 days ago

Accident tragic în Cluj: Copil de 2 ani și 7 luni, lovit mortal de o mașină în Căpușu Mic

Un grav accident rutier a avut loc marți seara, 2 iulie, în localitatea Căpușu Mic,…

4 days ago

Tragedie la Săvădisla, Cluj: Bărbatul prins între fiarele contorsionate a murit

Un grav accident rutier a avut loc în localitatea Săvădisla, județul Cluj. Un bărbat de…

4 days ago