Sponsorizat
Categories: Prin Oras

Doi „bravi” jandarmi de la o structură de elită a Jandarmeriei clujene au fost ultragiați în cartierul de rromi din Călățele

Sponsorizat
Sponsorizat

Potrivit infohuedin.ro, doi jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca, despre care știm că ar trebui să fie foarte bine antrenați pentru a ne apăra, au fost agresați vineri în cartierul de rromi din Călățele. Militarii au scăpat cu greu din conflict și doar prin fugă. Rromii au atacat cu scânduri și bucăți de lemn. Forțele de ordine nu au ripostat, deși aveau armament în dotare. Unul dintre jandarmi a fost transportat la spital. Pe de altă parte, rromii susțin că jandarmii s-au luat de ei în mod gratuit. Aceștia arată că familiile lor nu taie brazi, ci doar cetina. Tăierea crengilor nu este pedepsită de lege. 

Militarii de la Postul de Jandarmi Călățele au mers în pădure, alături de lucrători din cadrul Ocolului Silvic Huedin. Cele două instituții aveau o acțiune comună, după cum precizează chiar purtătorul de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca.CONFLICT MAJORConflictul a început în pădure și s-a finalizat în vale. Familiile de rromi îi acuză pe jandarmi de abuz. Oamenii susțin că cei doi militari au utilizat spray lacrimogen în prezența copiilor. Unul dintre bărbații care filmează scenele din acest articol reclamă că a fost agresat în pădure. În filmare se poate auzi cum un jandarm îl acuză pe același bărbat: „ai tăiat cetină”.Și rromi au dreptatea lor. Din punct de vedere legal nu este infracțiune să tai cetină de brad. Este totuși interzis să intri în fondul forestier, această faptă fiind încadrată la contravenție și nu infracțiune.JANDARMERIA, NEHOTĂRÂTĂ ÎN DECLARAȚIILa cât de rușinoasă e povestea, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Clujene nu a pomenit nimic, în primă fază, despre faptul că ai săi colegi au primit bătaie.„Un echipaj de jandarmi aflat la o acțiune comună cu lucrătorii silvici în zona Călățele au surprins în flagrant mai multe persoane care încercau să sustragă material lemnos. La încercările de verificare a persoanelor în cauză, acestea au devenit agresive, fiind conduse la secția de Poliție unde se continuă cercetările sub coordonarea procurorului de serviciu”, spunea Ramona Igna, purtător de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca.Ca să vă faceți o idee despre amploarea incidentului, unul din cei doi jandarmi a fost transportat la Spitalul Huedin pentru a-i fi îngrijite leziunile apărute la un membru superior.Purtătorul de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca susține că a aflat de la INFO Huedin despre prezența unui jandarm la Spitalul Huedin. Ramona Igna a confirmat ulterior că un jandarm a primit asistență medicală.AGRESORII TREBUIE SĂ RĂSPUNDĂCu toate că episodul este discutabil, incidentul s-a produs fără doar și poate și legea trebuie aplicată. Mai multe persoane au fost duse la audieri și vor răspunde pentru infracțiunea de ultraj.Polițiștii de la Huedin au deschis un dosar penal unde se efectuează acte de urmărire penală. Practic se documentează și probează infracțiunea de ultraj, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin.În țară există doar 8 Grupări Mobile de Jandarmi, printre care una și la Cluj.Șefii Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca, din care fac parte cei doi jandarmi agresați la Călățele, iau astăzi primele măsuri după scandalul de vineri. Se pare că intervenția militarilor nu a fost una strălucită, iar superiorii vor să analizeze situația, mai scrie infohuedin.ro.„Conform procedurilor interne, în urma fiecărei misiuni are loc o activitate de evaluare, pentru valorificarea lecțiilor învățate, precum și îmbunătățirea tehnicilor și tacticilor de acțiune”, precizează purtătorul de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca, Ramona Igna.Mai exact, șefii vor să evalueze intervenția celor doi militari pentru a identifica momentul în care au devenit vulnerabili. Fără doar și poate, reiese din același răspuns, cei doi jandarmi au nevoie de „îmbunătățirea tehnicilor și tacticilor de acțiune”. O astfel de analiză este menită să scoată în evidență toate erorile celor doi jandarmi, dacă ele au existat.Reprezentanții Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca fac referire și la starea de sănătate a jandarmului rănit în încăierarea de la Călățele. Aceiași reprezentanți, din poziție de forță, anunță că acțiunile lor de prevenire vor continua.„De asemenea, facem precizarea că starea de sănătate a jandarmului agresat este buna și nu necesită alte îngrijiri medicale în afară de cele acordate inițial. În același timp, în zonele unde sunt sesizate producerea unor fapte antisociale, vor continua acțiunile de monitorizare și prevenire a producerii acestora, în sistem integrat”, mai spune Igna.Cercetările sunt continuate față de doi minori și un major pentru infracțiunea de ultrajDupă incidentul de vineri, din cartierul de rromi din Călățele, oamenii legii au stabilit că trei dintre cei care au participat la încăierare trebuie să ajungă după gratii. Vorbim în primă fază de o reținere pentru 24 de ore, iar mai apoi despre un control judiciar, cel mai probabil. Nu toate persoanele care au apărut în filmare au fost audiate și e greu de stabilit exact care a fost rolul fiecăreia, scrie infohuedin.ro.Anchetatorii au dispus măsura reținerii față de doi minori, o adolescentă și un adolescent, dar și față de un adult. Cei trei sunt acuzați că i-au ultragiat pe cei doi jandarmi de la Postul de Jandarmi Călățele.În cursul zilei de sâmbătă, procurorul de caz va decide dacă îi duce pe cei trei în fața unui judecător de drepturi și libertăți, cu propunere de arestare preventivă, ori îi plasează în control judiciar.

Source link

Facebook Comments Box
Alex Campian

Recent Posts

Un Adio Dureros: Taximetria din Cluj-Napoca a Pierdut un Coleg Drag

Astăzi, o veste tristă a cutremurat comunitatea taximetriștilor din Cluj-Napoca, lăsând în urmă un gol…

3 days ago

Noua imagine a Sora Shopping Center: transparența ca strategie de mediere urbană

O randare recentă oferă o primă privire asupra modului în care ar putea arăta Sora…

5 days ago

Elev de la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” Dej, admis în Mensa România: în top 2% la nivel mondial

Colegiul Național „Andrei Mureșanu” din Dej conform dejeanul.ro, marchează o nouă performanță de excepție. Gabriel…

2 weeks ago

Ungaria modifică Constituția: genul legal este definit exclusiv ca masculin sau feminin

Ungaria a adoptat o modificare constituțională prin care genul legal este recunoscut exclusiv ca masculin…

2 weeks ago

Timp pentru familie și cumpărături planificate: programul supermarketurilor de Crăciun 2025 și Anul Nou 2026

Sărbătorile vin cu miros de cozonac, luminițe și timp prețios petrecut alături de cei dragi…

3 weeks ago