Sponsorizat
Categories: Prin Oras

Gheorghe Boca, primarul nesimțit care conduce comuna Poieni, a acordat un milion de dolari, prin licitație, firmei DUMEX, arestati de DNA Bihor pentru fraude la licitatii :)

Sponsorizat
Sponsorizat

Ca jurnaliști am avea puțin mai multă milă pentru primarii de comună din județul Cluj, i-am critica în cuvinte mai ”dantelate” dacă și-ar face treaba. Dar nu avem această ”șansă”.În 2008, când s-a ales prima la Poieni, primarul Gheorghe Constantin Boca nu avea nici un venit în declarația de avere.Opt ani mai târziu, îi crescuseră în buzunare conturi grase în lei și valută, case, spații comerciale și un apartament în Cluj-Napoca.Boca este genul de țăran politic care și semnalizează că este țăran politic prin gesturi publice șocante. La o dezbatere electorală, în 2016, pe Valea Drăganului, primarul Boca, deși îi invitase pe toți cetățenii din localitate la întâlnirea electorală de la Căminul Cultural, ”a filtrat” ellectorii, adică pe cei nemulțumiți și vocali ci ajutorul a doi bodyguarzi.Marțafoiul liberal are și o durere în cot față de lege. În 9 aprilie 2018, a fost fotografiat de un turist în timp ce pescuia într-o barcă cu motor pe Lacul Drăgan, în perioada de prohibiție.În fine, ultima gogonată este oglinda perfectă a vorbei: ”chelului îi lipsește tichie de mărgăritar”. În plină pandemie de Coronavirus, de la bugetul local, sub pretextul informării cetățenilor, Boca a spart 60 de mii de lei ca să-și facă pe un soi de ”Poieni TV” o serie de fimulețe în care apare numai el, lăudându-se cu închipuite realizări. De ce zicem asta? Fiindcă în cele șapte sate ale comunei conduse de Boca nu există rețea de canalizare funcțională.Boca are un apetit special pentru licitații cu dedicație. Ochii împăienjeniți ai presei locale adormite nu mai urmăresc activitatea primarilor din comunele județului Cluj, deși acolo se întâmplă lucruri pe bani buni. Ultimul tun dat de Boca a fost atribuirea, în 20.10.2021, a nu mai puțin de 4,2 milioane de lei pentru proiectul ”Modernizare străzi în comuna Poieni”.Câștigătorul licitației este firma DUMEXIM, o firmă din Oradea deținută de Simona și Florin Gabriel Dume, niște persoane foarte serioase și de încredere care acum 6 ani au fost arestați in familie, la pachet, de DNA Bihor pentru că s-au folosit de acte măsluite ca să obțină un contract de 1,5 milioane de euro, finanțat din fonduri europene.E foarte bine că Gheorghe Boca face afaceri cu infractorii, abia așteptăm să vedem peste un an ”modernizarile” din declarația de avere a primarului din Poieni.

Source link

Facebook Comments Box
Alex Campian

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago