Sponsorizat
Categories: Prin Oras

În timp ce Klaus Iohannis își face somnul de frumusețe de weekend, românii s-au mobilizat exemplar în vămi pentru a-i primi pe refugiații ucraineni

Sponsorizat
Sponsorizat

Peste 18.500 de cetăţeni ucraineni au intrat sâmbătă în România. Creştere de 30% faţă de ziua precedentăTabăra mobilă de la Siret a început să primească refugiaţi din Ucraina. 72 de refugiați, cazați la un centru de zi și într-o tabără școlară din BotoșaniPeste 18.500 de cetăţeni ucraineni au intrat sâmbătă în România, fiind înregistrată o creştere de 30% faţă de ziua precedentă, informează Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.„În data de 26.02.2022, în intervalul de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România aproximativ 83.635 de persoane (creştere de 14,5% faţă de ziua precedentă), dintre care 18.558 cetăţeni ucraineni (în creştere cu 30%). Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în Romania 8.498 cetăţeni ucraineni (creştere de 21,4%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 7.785 cetăţeni ucraineni (creştere de 43%)”, se precizează într-un comunicat al IGPF transmis duminică AGERPRES.Conform sursei citate, pe sensul de ieşire din România au efectuat formalităţile 83.299 de persoane (creştere de 15,6%), dintre care 9.698 cetăţeni ucraineni (creştere de 32%).Structurile Poliţiei de Frontieră au înregistrat, sâmbătă, 168 de cereri ale unor persoane care au solicitat acordarea unei forme de protecţie a statului român, fiind preluate de reprezentanţii Inspectoratului General pentru Imigrări.„De la declanşarea acestei crize, până la data de 26.02.2022, ora 24,00, la nivel naţional, au intrat în România aproximativ 43.000 cetăţeni ucraineni şi au ieşit 20.650 cetăţeni ucraineni. În aceeaşi perioadă, au fost înregistrate în punctele de frontieră 222 de solicitări de azil”, se mai menţionează în comunicat.Tabăra mobilă din Siret a început să găzduiască, duminică dimineaţă, cetăţeni veniţi din Ucraina, care vor rămâne temporar, până la identificarea altor spaţii de cazare, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, Alin Găleată.El a precizat că primele 41 de persoane au fost aduse cu microbuzele pompierilor militari, din zona vamei la Stadionul „9 mai” din oraşul Siret, unde sâmbătă a fost amplasată şi operaţionalizată tabăra mobilă.Alin Găleată a reamintit că o tabără mobilă poate asigura condiţii de cazare şi hrănire pentru 201 persoane, fiecare complet fiind prevăzută cu corturi, paturi pliante, sisteme de climatizare şi de iluminat, saci de dormit şi europubele, precum şi o bucătărie rulantă.Peste 70 de refugiaţi ucraineni au fost cazaţi în Centrul de zi pentru persoane vârstnice de la Mihăileni şi în tabăra şcolară „Codrii de aramă” de la Agafton, au anunţat și reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani.Potrivit acestora, din cei 72 de refugiaţi care au solicitat un loc de cazare, 17 sunt copii, iar 15 dintre ei sunt studenţi din Maroc, care vor pleca spre ţara de origine.„Precizăm că, până la acest moment, aceştia nu au solicitat în mod oficial o forma de protecţie a statului român, declarând că sunt în tranzit. La Centrul de zi pentru persoane vârstnice de la Mihăileni, ISU Botoşani a suplimentat cu 30 numărul de paturi, având în vedere că localitatea se află în apropierea Vămii Siret. La tabăra de la Agafton mai sunt disponibile 59 de locuri”, precizează ISU Botoşani.La cele doua puncte de trecere a frontierei, de la Rădăuţi-Prut şi Stânca, au fost create puncte de distribuire de alimente şi apă.Bilanț de ultimă oră de la frontierele României: aproape 20.000 de ucrainieni au intrat în țara noastră în ultimele 24 de orePeste 18.500 de cetăţeni ucraineni au intrat sâmbătă în România, fiind înregistrată o creştere de 30% faţă de ziua precedentă, informează Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.”În data de 26.02.2022, în intervalul de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România aproximativ 83.635 de persoane (creştere de 14,5% faţă de ziua precedentă), dintre care 18.558 cetăţeni ucraineni (în creştere cu 30%). Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în Romania 8.498 cetăţeni ucraineni (creştere de 21,4%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 7.785 cetăţeni ucraineni (creştere de 43%)”, se precizează într-un comunicat al IGPF transmis duminică AGERPRES. Conform sursei citate, pe sensul de ieşire din România au efectuat formalităţile 83.299 de persoane (creştere de 15,6%), dintre care 9.698 cetăţeni ucraineni (creştere de 32%. Structurile Poliţiei de Frontieră au înregistrat, sâmbătă, 168 de cereri ale unor persoane care au solicitat acordarea unei forme de protecţie a statului român, fiind preluate de reprezentanţii Inspectoratului General pentru Imigrări, scrie Agerpres.”De la declanşarea acestei crize, până la data de 26.02.2022, ora 24,00, la nivel naţional, au intrat în România aproximativ 43.000 cetăţeni ucraineni şi au ieşit 20.650 cetăţeni ucraineni. În aceeaşi perioadă, au fost înregistrate în punctele de frontieră 222 de solicitări de azil”, se mai menţionează în comunicat.Clujenii s-au mobilizat pentru a da o mână de ajutor refugiaților ucraineniClub 30 Plus, anunță pe pagina de Facebook: ”In vremuri normale simbata seara ne asteptam clientii.Azi am terminat de amenajat un adapost pentru refugiatii din Ucraina care ajung la Cluj.Multumim tuturor voluntarilor,fara ajutorul lor nu am fi reusit sa ne miscam asa rapid!”Pe pagina de socializare a lui Vasile-Nicu Rafa, șeful gării CFR Cluj-Napoca, citim despre ”Prima familie refugiată din Ucraina aflată în tranzit prin gara Cluj.””Călătoresc la Viena, mama cu doi copii și bunica.
Tatăl și bunicul au rămas acasă…
Le mulțumesc celor care sunt de serviciu în gara Cluj pentru solidaritate, empatie și omenie.”Angajații Gării CFR Cluj i-au pus la masă și i-au ținut la căldură până le-a venit trenul. 

Source link

Facebook Comments Box
Alex Campian

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

13 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

20 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

2 days ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

3 days ago