Sponsorizat
Categories: Prin Oras

La mandat nou, tot noi. Directorii și directorii adjuncți din școlile clujene şi-au preluat mandatul. Concurentul şi postul

Sponsorizat
Sponsorizat

Azi şi-au preluat mandatele pentru următorii patru ani directorii și directorii adjuncți din școlile clujene care au promovat concursul pentru care s-au înscris. Vorbim despre o medie de un candidat pe post.Azi, 191 directori și 64 de directori adjuncți au semnat un contract de management educațional cu Inspectorul Şcolar General, plus (directorii) și un contract de management administrativ-financiar cu primarul unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază teritorială se află unitatea de învăţământ preuniversitar, sau cu cu preşedintele Consiliului judeţean, pentru unităţile de învăţământ preuniversitar special, conform unei comunicări a Inspectoratului Școlar Județean.Au rămas neocupate (prin nepromovare): 23 de posturi de directori și 15 posturi de directori adjuncți. În aceste posturi au fost numite cadre didactice detașate până la organizarea unui viitor concurs, cel târziu în 31 august.În Cluj au fost scoase la concurs 293 funcții, pentru care s-au înscris 328 candidați. Dintre aceștia doar 283 au fost declarați admiși după etapa de interviu – în cadrul probei de interviu 15 candidați au fost respinși, 12 candidați nu s-au prezentat, în vederea susținerii acestei probei, iar 18 candidați s-au retras de la proba de interviu.

Source link

Facebook Comments Box
Alex Campian

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago